UNPR, câștigătorul migrației politice: Și-a triplat numărul de parlamentari în 3 ani



UNPR, formațiunea condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, a ajuns să numere 55 de senatori și deputați, după ce în urma alegerilor obținuse doar 15 mandate. Majoritatea aleșilor care s-au alăturat formațiunii în ultimii trei ani au venit de la PPDD, partid cu care UNPR a și fuzionat recent, scrie Mediafax.În urma alegerilor parlamentare din 2012, UNPR a obținut doar 15 mandate: 10 de deputați și 5 de senatori.Partidul lui Gabriel Oprea a început atragerea de noi parlamentari, ceea ce a dus la triplarea numărului de aleși ai formațiunii în trei ani, ajungând la 55 de parlamentari în momentul de față. Majoritatea nou-veniților în UNPR, peste 20 la număr, au fost membri ai PPDD, grup care și-a încetat activitatea. De altfel, duminică UNPR a fuzionat prin absorbție cu PPDD. Atât PNL, cât și PDL, au pierdut parlamentari în favoarea UNPR, formațiunea reușind să atragă și un număr semnificativ de independenți.



Recomandări

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale