Asociația „Lumină Lină”

Universul poveștilor, al speranței, la Centrul de zi pentru copii și Centrul de noapte pentru oamenii străzii „Sf. Vineri”

Universul poveștilor, al speranței, la Centul de zi pentru copii „Sf. Vineri”
Universul poveștilor, al speranței, la Centul de zi pentru copii „Sf. Vineri”

Am pășit recent, din nou, în universul poveștilor, al speranței, al inocenței, în universul copiilor care vin frecvent la Centrul social de zi „Sf. Vineri” Suceava. Cam 25 – 30 de copii (lunar), cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, beneficiază de serviciile acestui centru. Sunt copii frumoși, deștepți, veseli, dar care poartă povara nedreaptă a sărăciei, a lipsei unuia dintre părinți, a lipsei de atenție din partea celor dragi, copii care la centrul de zi primesc o masă caldă, sunt ajutați să-și facă lecțiile înainte de a merge la școală, sunt consiliați psihologic, antrenați în activități recreative, totul gratuit. Tot în incinta Parohiei „Sf. Vineri” din cartierul George Enescu funcționează și singurul centru social de noapte pentru persoane fără adăpost din Suceava. Mai ales în lunile de iarnă, zeci de oameni ai străzii se refugiază, fugind din calea gerului, a foamei, a mizeriei. Cei mai mulți sunt cazuri disperate, oameni izgoniți de familii, fără loc de muncă, consumatori de alcool, cei mai în vârstă fără pensii, oameni ale căror povești de viață se reduc la câteva cuvinte: „nu am casă”, „am pierdut tot”, „nu mai am pe nimeni”.
Program de „after school” gratuit
I-am privit cu atenție, în lumea lor, printre jucării colorate, printre manuale și caiete, printre desene pe copiii veniți la „after school”, și păreau fericiți. Unii chiar sunt. Da. Sunt fericiți la centru, pentru că aici au parte de iubire, în primul rând. Aici trăiesc în lumea miracolelor, aici speră că pot deveni orice își doresc, aici au parte de lumină, acea lumină ce vine de Sus, dintr-o lume pe care ei acum o descoperă, aici se roagă lui Dumnezeu să le aducă acasă părintele plecat peste hotare, aici se roagă să nu mai aibă parte de certuri în familie, de agresiuni de orice fel, aici se roagă pentru o viață mai bună pentru frații lor, pentru ei, pentru părinți. Cu mâinile împreunate în fața icoanelor cer îndurare, zâmbind uneori, pentru că rănile sufletești încă nu le-a ucis inocența, copilăria. Încă pot fi salvați. Se bucură că sunt întâmpinați de zâmbete pline de candoare, care le șterg orice urmă de tristețe, măcar pentru câteva ore, în fiecare zi.
Au nevoie de speranță
Responsabile pentru copii, pentru fericirea și evoluția lor, dar și pentru oamenii străzii, sunt Simona Pușcaș, asistent social, și maica Maria. Un asistent social și un instructor de educație se implică mai mult decât le cere fișa postului, pentru a le face viața mai ușoară acestor persoane vulnerabile. Împreună reușesc să le ofere copiilor provenind din familii defavorizate, necăjite, de pe raza municipiului Suceava, mai ales din zona George Enescu, din Parohia „Sf. Vineri”, copii care provin din familii monoparentale sau sunt de origine romă, o lume nouă, proaspătă, plină de visuri, în culori… Ele sunt ajutate și de voluntari, mai ales de elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, cu care centrul de zi are un parteneriat. Sunt și voluntari care provin dintre foștii beneficiari ai centrului de zi.
O fărâmă de suflet
Simona Pușcaș lucrează la Centrul social de zi „Sf. Vineri”, centru ce aparține de Asociația „Lumină Lină”, încă din anul 2010. Pentru Simona este și ușor, și greu. „Când lucrezi cu copiii, niciodată nu va fi ușor, nici pentru un asistent social, dar sunt satisfacții extraordinare. Să-i vezi după ce ies din program și să știi că ai făcut parte din viața lor și, la un moment dat, le-ai schimbat poate destinul, drumul lor a luat o turnură benefică și datorită ție… acesta este maximum pentru mine”, ne-a spus Simona, omul care de-a lungul timpului a strâns în brațe, a mângâiat zeci de copii cu povești impresionante și din fiecare poveste a păstrat o fărâmă de suflet.
Copii fără copilărie
George este unul dintre cei 25 de copii asistați, lunar, la centrul de zi. Are 9 ani și este elev în clasa a III-a. Nu-i prea place școala, pentru că nu înțelege matematica. Nu a fost nimeni alături de el să-l ajute să o înțeleagă. Mai are o soră mai mare, în vârstă de 15 ani, care a născut de curând, și un frate mai mic, în vârstă de 7 ani, care încă nu merge le școală. Bebelușul născut de sora mai mare a fost dat în grija statului. Părinții lui George nu au un loc de muncă stabil, lucrând cu ziua, pentru a reuși să le pună ceva de mâncare pe masă celor trei copii minori. Cele cinci persoane locuiesc într-o baracă. George trăiește înconjurat de mulți câini, și asta îi place. Iubește animalele și de mult ori împarte o bucată de pâine cu ele. Îi place mult să vină la Centrul de zi „Sf. Vineri”, pentru că aici face multe lucruri interesante și distractive. Îi place mâncarea și termină primul tot din farfurie, după care mai cere o porție. Și-a făcut mulți prieteni, pentru că este sociabil și descurcăreț. „Ca George sunt mulți copii care sunt tratați cu indiferență de societate. Tot timpul, în spatele lor stă o întreagă poveste și multe probleme și lipsuri. Centrul de zi acoperă o parte din aceste lipsuri, dar, cel mai important, le oferă acestor copii… o copilărie”, ne-a spus asistentul social Simona Pușcaș.
„Sunt copii demni și trebuie tratați ca atare”
Centrul de zi pentru copii este deschis din anul 2005. De-a lungul timpului, au fost asistați aici peste 100 de copii. Și totuși, puțini suceveni știu de existența lui. O mare parte din finanțarea centrului de zi și a centrului de noapte pentru oamenii străzii vine din partea Primăriei Suceava, restul din donații, de la persoane fizice, de la societăți, prin sponsorizări. Nu este de ajuns. Centrul de zi este dotat cu jucării, materiale didactice, toate din donații. Rechizitele sunt achiziționate de personalul centrului de zi, din sponsorizări sau tot din donații. Încontinuu este nevoie de rechizite, de jucării pentru copii. Cei care doresc să facă donații, o pot face în continuare. „ «Mi-aș dori ca cei din comunitate să nu-i mai judece așa mult pe acești copii, dar mai ales pe oamenii străzii. Acești copii nu trebuie să stea cu fruntea plecată. Ei nu stau cu mâna întinsă. Sunt copii demni și trebuie tratați ca atare. În ceea ce-i privește pe oamenii fără adăpost, la fel, să nu închidem ochii când trecem pe lângă ei, pentru că sunt oameni și trebuie să-i privim ca pe egalul nostru, care se află într-o situație dificilă în acel moment, și nu merită judecați și disprețuiți”, a concluzionat Simona Pușcaș.
Din dragoste pentru oameni
Un alt proiect al Asociației „Lumină Lină” este centrul social de noapte și reinserție socială a persoanelor fără adăpost „Sf. Vineri”, înființat în anul 2009, unde oamenii străzii (circa 700 de oameni au fost înscriși de la deschiderea centrului și până acum), între 10 și 50 de persoane pe noapte, depinde de anotimp, primesc o masă caldă, un așternut curat, haine de schimb, consiliere psihologică, juridică. Maica Maria a venit la Suceava de la Schitul de maici de la Marginea, care aparține de Mănăstirea Sihăstria Putnei (stareț arhim.Nectarie Clinci). Ea lucrează cu copiii din centrul de zi și cu oamenii străzii din toamna anului 2018. Este studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Asistență Socială – cursuri de zi. Circa 6 ani, maica Maria a avut grijă de beneficiarii Centrului de bătrâni de la Sihăstria Putnei. S-a implicat și la Marginea, unde există un centru social de zi pentru persoanele vulnerabile din zonă. „Se intenționează înființarea unui centru pentru îngrijiri paleative la Sihăstria Putnei și este nevoie de un asistent social cu acte în regulă. Pe perioada facultății, fiind și de aici, din parohie, am primit permisiunea să ajut, pentru că așa am început, ca voluntar, la centrul de zi, și apoi m-am îndrăgostit efectiv de copilași și de oamenii fără adăpost”, ne-a spus maica Maria. Copiii au nevoie de multă dragoste dar și de foarte multă atenție. Măicuța se implică mai mult decât prevede profesia pentru care se pregătește. S-a atașat sufletește de fiecare copil, de fiecare bătrân. Se implică total în sprijinirea acestor persoane vulnerabile, pentru că, spune ea, „fiecare dintre ei, fie că este un copil, fie că este o persoană din centrul de noapte, face parte din viața mea”.
„Încerc să nu trec niciodată pe lângă ei fără să le adresez un cuvânt”
Ca o confirmare a ceea ce știam deja, maica Maria mi-a spus că acestor oameni le lipsește în primul rând dragostea, îmbrățișarea, un cuvânt bun, atenția. Fiecare beneficiar are o poveste. Drame trăiesc și copiii, drame trăiesc și adulții, oamenii străzii, despre care se vorbește foarte puțin. Nu le prea acordăm suficientă atenție. Noi, comunitatea, dar nici autoritățile. În Suceava se face prea puțin pentru acești oameni, o spune și maica Maria. Ea a fost primită la început cu reticență, pentru că toți au crezut că este rigidă. Se așteptau ca o maică să fie mai sobră. Ea a ales să-i răsplătească pe toți cu un zâmbet. „Am intrat în universul copiilor, fiind ca ei, vorbind pe limba lor, iar în universul oamenilor străzii, tot așa, cu bunătate, cu o vorbă bună, cu o întrebare. Încerc să nu trec niciodată pe lângă ei fără să le adresez un cuvânt, și chiar îmi pasă când le spun ceva. Oamenii simt asta. Oamenii străzii, mai mult ca oricine, sunt privați de dragoste”, ne-a spus măicuța.
Rămași pe drumuri
Am întâlnit-o la centrul de noapte pe Artimisia Moraru, în vârstă de 52 de ani, care și-a pierdut locuința și a rămas pe drumuri de câțiva ani. A fost drumul decăderii. Din fericire, a găsit un sprijin în acest centru social. Are o pensie de handicap în valoare de 400 de lei. Este mulțumită de cum este tratată în centru și speră să fie primită în continuare aici. Destinul este unul sinuos, dar este fericită că ține legătură cu fiica ei, care lucrează la București, în domeniul sanitar. Artimisia are și un nepoțel, care a vizitat-o anul trecut, împreună cu mama lui. Asta o face fericită pe această femeie. Că își știe fiica și nepotul bine, în ciuda faptului că nu a fost alături de ei în momente importante.
Șerban este un alt beneficiar al centrului de noapte. A avut un serviciu, dar după ce s-a închis fabrica a rămas fără venituri. S-a despărțit de soție, iar la partaj a cedat partea lui în favoarea fiului. A rămas pe drumuri și cu o dependență de alcool. Face eforturi să stea departe de băutură, pentru a fi primit în centrul social. Deseori cade, pentru că viața unui om al străzii este dură. Nici familia, nici prietenii nu-i mai sunt aproape. Singurii prieteni sunt angajații centrului. Asistenții sociali de la Asociația „Lumină Lină” colaborează cu cei de la Primăria Suceava și cu cei de la Serviciul UPU al Spitalului Județean, pentru rezolvarea imediată a cazurilor persoanelor fără adăpost. Acești specialiști dau o șansă oamenilor fără adăpost de a reintra în normalitate.
„Viața capătă altă lumină, alt rost când ești de folos celor din jur”
Să ne gândim că este foarte ușoară trecerea de la a fi un om cu o anumită situație, cu familie, având un serviciu, prieteni, la a deveni om al străzi. Este la distanță de un click, cum a spus măicuța Maria, de la normal, la anormal. La această graniță dintre normal și anormal avem nevoie mai mult ca oricând de Dumnezeu și de oameni. La Dumnezeu ajungem prin oameni, este de părere maica. „Noi asta uităm. Slujim în biserici, în mănăstiri, ne izolăm, dar la Dumnezeu ajungem prin oameni, și prin cel de lângă noi, și prin cel care are nevoie de noi. Am descoperit bucuria de a dărui, bucuria de a trăi prin ceilalți, pentru ceilalți. Am descoperit că mă hrănesc cumva din asta, dar nu aș vrea să fie într-un mod egoist. Pur și simplu, viața capătă altă lumină, alt rost când ești de folos celor din jur. Lucrul cu oamenii îți dă o bucurie de a trăi extraordinară. Dar să faci cu sinceritate și cu dăruire ceea ce faci. Ne împlinim prin ceilalți”, este rețeta fericirii pe care ne-a predat-o cu generozitate maica Maria.
Mergeți la Parohia „Sf. Vineri”, la o întâlnire „de taină” cu copiii și oamenii vulnerabili
Maica Maria încearcă să-i ducă pe copiii din centrul de zi în locuri unde părinții lor nu-și permit, în mici excursii, pentru a socializa, pentru a râde cu poftă și a se bucura de copilărie. Pentru a face cât mai multe ieșiri de acest fel, are nevoie și de ajutorul nostru, al tuturor. Poate o firmă de transport, care să sponsorizeze deplasarea copiilor până la Gura Humorului, în parcul de aventură, poate o sponsorizare pentru o pizza pentru fiecare copil, mici daruri care să-i facă fericiți. Am aflat de la reprezentanții Asociației „Lumină Lină” că sunt mulți oameni cu suflet mare, care vin constant la cele două centre cu alimente, cu bani, cu haine, rechizite pentru copii, oameni în fața cărora ne scoatem pălăria. Atât pr. protopop Minu Mititelu, parohul Biserici „Sf. Vineri”, cât și preotul Dinu Airinei, slujitor la această parohie, le mulțumesc tuturor oamenilor care au venit cu inima deschisă către copiii din centrul de zi, către oamenii străzii și le-au întins o mână de ajutor. Însă nu este suficient. Suntem mulți cei care am putea face la fel. Să începem cu o vizită la cele două centre sociale din municipiul Suceava, situate în curtea Parohie „Sf. Vineri” (str. George Enescu, nr. 50, jud. Suceava), http://asociatialuminalina.ro, telefon 0756 453 012 (Simona Pușcaș, asistent social). Să le ascultăm poveștile, să le zâmbim, să-i îmbrățișăm și să-i întrebăm ce-și doresc cel mai mult. O să fiți surprinși de răspunsuri. Stă în puterea noastră să ajutăm, să ne aplecăm privirea, dar și inima către cei nevoiași, cei care au atâta nevoie de ajutor. Să dăruim. Nu doare, nu ne sărăcește. Ne înnobilează.

Simona Pușcaș, asistent social
Simona Pușcaș, asistent social
La rugăciune
La rugăciune
Copiii sunt ajutați să-și facă lecțiile
Copiii sunt ajutați să-și facă lecțiile
Artimisia Moraru, în vârstă de 52 de ani, beneficiară a centrului de noapte
Artimisia Moraru, în vârstă de 52 de ani, beneficiară a centrului de noapte
Maica Maria
Maica Maria
Activități recreative
Activități recreative
Universul poveștilor, al speranței, la Centrul de zi pentru copii și Centrul de noapte pentru oamenii străzii „Sf. Vineri”
Universul poveștilor, al speranței, la Centrul de zi pentru copii și Centrul de noapte pentru oamenii străzii „Sf. Vineri”
Universul poveștilor, al speranței, la Centul de zi pentru copii „Sf. Vineri”
Universul poveștilor, al speranței, la Centul de zi pentru copii „Sf. Vineri”

Recomandări

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale