Handbal

Universitatea va juca vineri, la Botoșani, meciul cu HC Vaslui



Sala din Botoșani unde se va disputa meciul cu HC Vaslui
Sala din Botoșani unde se va disputa meciul cu HC Vaslui

Echipa de handbal seniori a Universității Suceava are programat în acest weekend, pe teren propriu, meciul din etapa a șasea a Ligii Naționale cu HC Vaslui. Din păcate, echipa antrenată de Adrian Chiruț și Iulian Andrei nu va putea evolua în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, și asta deoarece de săptămâna trecută sala a intrat în lucrări de reamenajare, și anume de refacere a tavanului și de înlocuire a suprafeței de joc, renovări ce costă aproximativ 330.000 de lei și sunt suportate de Primăria municipiului Suceava. Din această cauză, echipa CSU Suceava va juca acest meci în sala polivalentă din Botoșani, vineri seară, începând cu ora 18.00.
„Am încercat să obținem omologarea sălii de sport de la Școala Gimnazială Nr. 11 din Suceava, dar la nivelul Ligii Naționale trebuie să avem tabelă electronică, mult mai multe locuri în tribune și alte cerințe. Noi ne-am antrenat acolo și mulțumim conducerii școlii pentru că ne-a primit, dar din păcate nu putem să jucăm în Suceava. Am căutat mai multe variante și cea mai bună s-a dovedit a fi cea de la Botoșani, fiind și la distanța cea mai mică”, a declarat antrenorul Adrian Chiruț. Pentru a se obișnui cu sala de la Botoșani, handbaliștii suceveni vor face antrenamentele de miercuri și joi pe terenul polivalentei din județul învecinat, una modernă, inaugurată în anul 2008, cu o capacitate de aproximativ 1.700 de locuri.
Oficialii echipei vor pune un autocar la dispoziția suporterilor pentru acest meci
Având în vedere distanța de 40 de kilometri între Suceava și Botoșani, oficialii Clubului Sportiv Universitar din Suceava vor încerca să facă tot posibilul ca echipa Universității să fie susținută la acest meci foarte important cu HC Vaslui de cât mai mulți suporteri. În acest sens, clubul universitar va pune la dispoziția suporterilor suceveni cel puțin un autocar pentru deplasare, detalii suplimentare despre acest demers urmând să furnizăm în ediția de joi a cotidianului nostru. Mai mult, având în vedere că partida nu se desfășoară la Suceava, oficialii clubului au decis ca intrarea la meciul de vineri să fie liberă.
„Am făcut toate demersurile pentru a disputa acest meci în sala de la Botoșani, deoarece e cea mai bună variantă. Sper să fie cât mai mulți suceveni care să încurajeze echipa din tribune, și de aceea le vom pune la dispoziție cel puțin un autocar”, a explicat directorul CSU Suceava, Sorin Rață.
Inițial, meciul dintre CSU Suceava și HC Vaslui trebuia să se desfășoare sâmbătă seara, dar sucevenii au solicitat să se joace cu o zi înainte, pentru a avea o zi în plus de refacere și pregătire pentru următoarea partidă, care se va disputa miercuri, 5 octombrie, pe terenul liderului Dinamo București, o partidă ce va fi transmisă în direct pe TVR 2, de la ora 16.00.
Oficialii clubului din Vaslui au fost de acord și ei cu mutarea meciului, mai ales că și ei vor avea o zi în plus să pregătească meciul de miercuri, când vor primi vizita celor de la HC Dobrogea Sud din Constanța.



Recomandări