Handbal

Universitatea va juca și în sezonul viitor în cupele europene



Handbaliștii suceveni se bucură că au prins un loc de cupă europeană pe ultima sută de metri
Handbaliștii suceveni se bucură că au prins un loc de cupă europeană pe ultima sută de metri

În ciuda faptului că a terminat pe locul cinci în Liga Națională și nu a prins un loc în competițiile europene, echipa de handbal a Universității Suceava va juca totuși în competițiile de pe continent, grație calificării în semifinalele Cupei României, dar și a unei hotărâri luate de Federația Română de Handbal, înaintea acestei competiții. Fiind ultimul an în care Cupa României mai dă dreptul la un loc de cupă europeană și în care se mai organizează, federația a hotărât ca în cazul în care în semifinale ajung primele trei clasate din campionat, ce au drept la un loc în Europa, a patra echipă, chiar dacă este din cele de pe locurile cinci-opt și nu ajunge în finală să prindă cel de-al patrulea loc al României în competițiile europene. Astfel, grație victoriei din sferturi, în compania celor de la Caraș-Severin, elevii antrenorului Leonard Bibirig vor juca cel mai probabil tot în Challenge Cup, deși au dreptul să se înscrie și în noua competiție European Cup, născută din comasarea Cupei Cupelor și EHF, asta dacă HC Odorhei nu ajunge în finala Cupei României.
„Deocamdată nu știm încă în ce cupă europeană vom juca, dar cert este că și în sezonul viitor vom avea dreptul să ne înscriem. Totuși Europa League este o competiție cu mult peste nivelul nostru, mai ales cel financiar și de aceea cred că cel mai potrivit pentru noi este să continuăm în Challenge Cup, competiție în care după cum am văzut au apărut echipe puternice din handbalul european”, a declarat directorul tehnic al echipei sucevene, Petru Ghervan.
Zilele următoare, oficialul sucevean și-a propus să organizeze o ședință a Consiliului de Administrație al clubului, în care să se discute pe marginea lotului pe care Universitatea îl va avea în sezonul viitor, dar și ce obiective se vor impune, în funcție de acesta și de finanțare.
Studenții au părăsit Cupa României după un eșec în fața campioanei
Ca și anul trecut, elevii lui Leonard Bibirig s-au oprit în penultima fază a Cupei României, de această dată după o înfrângere la 12 goluri în fața campioanei României și deținătoarea trofeului, HCM Constanța, scor 29 – 41. Calificați în Europa, după victoria cu 28 – 26 în fața Caraș-Severinului, studenții au început destul de relaxați meciul din semifinale și constănțenii au marcat de patru ori la rând, profitând de lipsa de concentrare a studenților. Totuși, sucevenii s-au trezit și au recuperat încet din handicap, astfel că în minutul 17 erau la un gol în spatele campioanei, scor 8 – 9 și mai apoi 9 – 10. Din păcate, jocul universitarilor a suferit mai ales la finalizare și campionii, care au trimis în teren prima echipă, s-au distanțat până la pauză la nu mai puțin de 10 goluri, scor 13 – 23. Constanța a continuat dominarea și în debutul reprizei secunde, distanțându-se și la 12 goluri, ecart care s-a consemnat și la final, campioana impunându-se cu scorul de 41 – 29.
„Am întâlnit cea mai valoroasă echipă din țară, într-un meci în care valoarea individuală a jucătorilor, dar și experiența și-a spus cuvântul. Am rezistat 20 de minute, dar schimbarea liniilor la Constanța a adus un plus de valoare și forță. Mai avem mult de lucrat și deocamdată trebuie să ne mulțumim cu acest loc de cupă europeană. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus în tot acest sezon și sperăm ca la anul să putem face o figură mult mai frumoasă”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
În meciul cu HCM Constanța, tehnicianul sucevean a rulat aproape toți jucătorii din lot, singurul absent fiind Șoldănescu, accidentat la genunchi în sferturile de finală.