Șansele handbaliștilor suceveni de a prinde o cupă europeană în sezonul viitor sunt aproape nule, după ce miercuri seară, într-un meci restanță din etapa a 24-a din Liga Națională, Știința Bacău s-a impus în fața Stelei, pe teren propriu, cu scorul de 32 – 30. Cu două etape înainte de finalul campionatului, băcăuanii s-au dus la patru puncte de Universitatea și ocupă poziția a treia în clasament cu 32 de puncte, în timp ce sucevenii au 28 de puncte, la fel ca Steaua București. Din păcate, steliștii au două meciuri foarte ușoare, cu ultima clasată, Rom Cri Brașov și CSM Satu Mare, în timp ce Bacăul va juca în ultima etapă acasă, tot cu lanterna roșie, echipă care nu mai are cum să evite retrogradarea. Duminică, de la orele 11.00, Universitatea și Știința Bacău se vor întâlni în sala Liceului cu Program Sportiv Suceava, într-un meci al orgoliilor, în care elevii lui Leonard Bibirig își doresc o victorie de palmares, mai ales că joacă pentru ultima dată în acest campionat în fața propriilor suporteri, în timp ce oaspeții vor lupta pentru cele două puncte, care le-ar consolida locul trei în campionat. Inițial, partida trebuia să se dispute sâmbătă, de la orele 12.00, dar oaspeții au solicitat federației amânarea cu o zi a partidei, motivând oboseala acumulată în meciul de miercuri cu Steaua. Partida era programată a fi transmisă în direct de postul de televiziune Digi Sport, dar din păcate după schimbarea zilei de desfășurate meciul nu va mai fi difuzat în direct.
„După victoria Bacăului, șansele noastre de a mai prinde o cupă europeană sunt minime, aproape de zero. După părerea mea, am pierdut lupta pentru un loc de cupă europeană în meciurile cu echipele de pe primele locuri, cu Constanța, Reșița, dar mai ales cu Steaua. Totuși ne dorim să câștigăm meciurile cu Bacăul și Reșița, pentru a încheia în aceeași notă acest retur foarte bun pe care l-am făcut. Vom întâlni o echipă a Bacăului pe care o cunoaștem destul de bine, una puternică, cu o apărare foarte bună, un contraatac și o fază a doua foarte rapide”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig. Acesta a mai adăugat că așteaptă de la elevii săi o mobilizare foarte bună, dar și un aport mult mai mare al publicului, pentru a putea câștiga în fața Bacăului, echipă care va veni la Suceava să dovedească că locul ocupat în clasament nu este unul mincinos.
Studenții cred că meciul cu Bacăul va fi unul al orgoliilor
Având în vedere că cele două formații se cunosc foarte bine, partida de duminică se anunță una foarte disputată și asta mai ales că au același stil de joc, în viteză, dar și sunt de valori sensibil egale. Interul Cristian Adomnicăi este de părere că meciul cu Știința va fi ca de fiecare dată unul al orgoliilor.
„Așa cum au fost toate întâlnirile noastre directe și meciul de duminică va fi unul al orgoliilor. Păcat că au câștigat cu Steaua, deoarece ne-au tăiat astfel toate șansele pentru locul cinci. Chiar și fără motivația unui loc de cupă europeană, noi vom juca la victorie, pentru a lăsa o impresie bună suporterilor și pentru a le demonstra că doar neșansa ne-a împiedicat să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Adomnicăi. Referitor la unele zvonuri cum că ar pleca la Bacău, Adomnicăi a adăugat că nu l-a contactat nimeni și oricum mai are un an de contract cu Universitatea și nu se pune problema plecării sale.
Conducătorul de joc al sucevenilor, Cristian Bursuc crede că băcăuanii vor fi destul de obosiți după ce au dat totul în meciul cu Steaua.
„Acest meci nu ne mai poate afecta poziția din clasament, dar vom juca la victorie pentru a termina campionatul cu capul sus. Cred că băcăuanii sunt obosiți după meciul cu Steaua, acolo unde au dat totul în teren, dar și-au asigurat un loc de cupă europeană”, a explicat Bursuc.
Portarul Bogdan Pralea spune că Știința are un moral foarte bun după victoria de miercuri și va veni la Suceava să demonstreze că merită acest loc trei în campionat.
„Noi vom juca așa cum ne-am propus, la victorie. Ne știm de mult timp și practică un joc în viteză, asemănător cu al nostru. Băcăuanii au un plus după revenirea pivotului Prahar, mai ales în apărare, dar și în atac, acolo unde au un pivot sârb foarte valoros”, a declarat Pralea.
Clasamentul Ligii Naționale
1. HCM Constanța 22 19 2 1 703-569 40
2. UCM Reșița 22 17 2 3 676-568 36
3. Știința Bacău 22 14 4 4 686-633 32
4. Energia Pandurii Tg. Jiu 22 15 1 6 618-593 31
5. CS Universitatea Suceava 22 14 0 8 660-587 28
6. Steaua București 22 13 2 7 651-582 28
7. HC Odorhei 23 10 0 13 683-706 20
8. HC Minaur Baia Mare 22 8 1 13 577-582 17
9. Universitatea Cluj 22 8 1 13 586-614 17
10. CSM Satu Mare 22 6 1 15 645-697 13
11. Universitatea Timișoara 22 6 1 15 551-660 13
12. Dinamo București 23 4 2 17 675-769 10
13. SCM Rom Cri Brașov 22 1 1 20 549-700 3
Echipa CSM Medgidia s-a retras din campionat
Handbal
Universitatea va juca împotriva Bacăului doar pentru palmares





