Handbal

Universitatea termină turul cu un meci dificil împotriva Reșiței



Bibirig: „Trebuie să ne autodepășim”
Bibirig: „Trebuie să ne autodepășim”

După finala Challenge Cup, din această vară, Universitatea Suceava întâlnește Reșița, din nou, în fața propriilor spectatori, în ultima etapă a turului Ligii Naționale. Partida va avea loc sâmbătă, de la orele 12.00, la sala Liceului cu Program Sportiv și va fi transmisă în direct la Digi Sport. Partida va fi arbitrată de cuplul internațional buzoian, Vasile Pavel și Marian State, cel despre care antrenorul Leonard Bibirig este convins că va avea o evoluție bună, fără să influențeze rezultatul final. Din păcate, pe lângă accidentările mai vechi ale lui Mădălin Țuțu și Marius Ignat au apărut încă două indisponibilități în tabăra suceveană, Tcaciuc și Gavriloaia fiind incerți, după ce primul a acuzat probleme în zona inghinală, iar al doilea a făcut o entorsă la glezna dreaptă, la antrenamentele din această săptămână.
Tehnicianul Leonard Bibirig este conștient că va avea un meci foarte greu în compania uneia din principalele contracandidate la titlul din acesta an și pentru un rezultat pozitiv, elevii său vor trebui să se autodepășească.
„Din punctul meu de vedere, Reșița este o echipă foarte puternică, ce se luptă cu șanse reale cu HCM Constanța pentru câștigarea titlului și care a investit foarte mult în vară în transferuri. În același timp îi cunoaștem foarte bine și asta deoarece ne-am întâlnit sezonul trecut de patru ori. Sperăm într-un meci bun, în care pe cât posibil, să nu mai repetăm greșelile făcute la Cluj și Bacău, dar pentru aceasta trebuie în primul rând să ne autodepășim”, a explicat Leonard Bibirig. Acesta a mai adăugat că din tabăra oaspeților, incert este doar Pârâianu, un jucător valoros ce s-a accidentat în meciul de la Cluj, în prima repriză, dar care crede că va juca la fel ca și Rohozneanu, anunțat incert înaintea partidei de sâmbătă.
Studenții cred că doar forma de moment îi va duce la un rezultat bun
Anunțat incert pentru meciul de sâmbătă, după o entorsă la glezna dreaptă, extrema dreaptă a Universității Suceava, Răzvan Gavriloaia este de părere că o înfrângere nu va fi capitală, dar speră să nu se ajungă acolo.
„Știm ce meci greu ne așteaptă, în compania unei echipe puternice ce se întărește de la an la an tot mai mult, cu jucători valoroși, iar anul asta par a fi într-un vârf de formă al lotului ca valoare și luptă în sfârșit cu șanse reale la titlu. Știm că avem nevoie de o zi bună, în care toți colegii să fie montați pentru a câștiga acest meci. Ținând cont că în majoritatea meciurilor de acasă cu Reșița am pierdut, conducerea tehnică a Universității a pus în balanță și o înfrângere și de aceea sperăm să nu ajungem acolo, dar dacă se va întâmpla nu cred că-i un capăt de țară, deoarece putem recupera aceste puncte în retur, când avem acasă, majoritatea meciurilor împotriva contracandidatelor pentru locul cinci, a declarat extrema universității, Răzvan Gavriloaia.
Interul stânga, Adrian Chiruț este de părere că Universitatea cunoaște foarte bine echipa din Reșița, din multele meciuri disputate împreună, două din ele fiind câștigate de echipa sa, dar față de alte confruntări, echipa lui Aihan Omer s-a întărit mult, valoarea individuală fiind mai mare.
„Ca și până acum vom lupta la victorie, mai ales că jucăm acasă, cu toate că este foarte greu în acest an, dar nu imposibil”, a explicat Chiruț.
Extrema dreaptă, Constantin Brădățan crede că echipa universitară are un meci greu, iar colegii săi trebuie să fie foarte motivați în fața Reșiței. Mai mult, suceveanul crede că importantă va fi forma de moment, la finalul unui tur foarte obositor.
Universitarul Sergiu Zvanciuc, crede că echipa suceveană a pregătit foarte bine acest meci, la fel ca și celelalte întâlniri din tur, iar cu ajutorul publicului speră să obțină cel puțin un egal sau de ce nu, o victorie.
În aceeași conferință de presă, desfășurată ieri, extrema Florin Dospinescu consideră acest meci ca o „ reeditare a finalei din Challenge Cup, dar una în care față de campionatul trecut au un lot puțin mai valoros. Nu ne rămâne decât să jucăm cu dăruire, deoarece avem un campionat foarte echilibrat, iar cine e mai motivat câștigă”. Înaintea ultimei etape din turul Ligii Naționale, Universitatea Suceava ocupă locul șase în clasament, cu șapte victorii și cinci înfrângeri, la doar un singur punct de locul cinci, pe care și l-a propus la începutul sezonului, ocupat în acest moment de Steaua București.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. HCM Constanța 12 11 0 1 386 295 22
2. UCM Reșița 12 10 1 1 391 298 21
3. Lignitul Pandurii Tg. Jiu 12 9 1 2 342 318 19
4. Știința Dedeman Bacău 12 8 1 3 399 355 17
5. Steaua MFA București 12 7 1 4 380 319 15
6. CS Universitatea Suceava 12 7 0 5 353 320 14
7. HC Minaur Baia Mare 12 5 1 6 309 310 11
8. HC Odorhei 12 5 0 7 357 371 10
9. CSM Satu Mare 12 4 1 7 366 371 9
10. Universitatea Cluj 12 4 1 7 313 345 9
11. Politehnica Timișoara 12 4 1 7 301 345 9
12. Dinamo București 12 3 1 8 360 412 7
13. CSM Medgidia 12 2 0 10 317 418 4
14. SCM Rom Cri Brașov 12 0 1 11 292 389 1