Ministerul Educației, care este condus de prea puțin educatul Daniel Funeriu, a făcut clasificarea universităților. Domnul Fuhreriu sau, dacă vreți dumneavoastră, domnul Funebriu, nu a oferit prea multe explicații legate de modul cum s-a realizat această clasificare. Daniel Funeriu tot fâlfâie o hârtie de la Asociația Universităților Europene, care, chipurile, confirmă clasamentul dat publicității de Ministerul Educației. Însă, nu e clar dacă, într-adevăr, asociația înainte amintită a făcut cercetarea care a stat la baza clasificării.
Presupunând că Asociația Universităților Europene a eliberat hârtia pe care o flutură needucatul ministru al Educației, atunci ar trebui să li se explice universităților cum a fost posibil ca, numai în câteva luni, cei aproximativ 40 de oameni ai Asociației au reușit să treacă pe la cele aproximativ 90 de instituții de învățământ superior românești. Și nu doar ca să bea un ceai sau o cafea, ci pentru a citi mii de documente, pentru a vorbi cu mii de profesori și de studenți, și pentru a întocmi o sumedenie de rapoarte. Dar când a avut vreme Ministerul Educației să analizeze toate documentele puse la dispoziție de universități și de Asociația Universităților Europene? Mai ales că ministerul condus de domnul Fuhreriu sau, dacă vreți dumneavoastră, domnul Funebriu, trebuie să desființeze, pardon, să reformeze și liceele, școlile generale și grădinițele.
Pentru mine, cel puțin, e limpede că operațiunea de clasificare a universităților este o chestiune strict politică. Adică, ministrul PD-L al Educației, ca să nu recunoască faptul că învățământul românesc este subfinanțat crunt de către guvernarea PD-L, a clasificat universitățile, pentru a avea o justificare în cazul reducerii numărului locurilor bugetate pentru studenți, masteranzi și doctoranzi. Dacă Daniel Funeriu ar fi avut mai multă minte și o brumă de bun-simț ar fi putut să împartă locurile în funcție de mărimea universităților și nu ar fi trebuit să-și bată joc de munca instituțiilor de învățământ superior, punându-le etichete și făcându-le, astfel, o proastă imagine.
Modul cum a înțeles ministrul needucat al Educației să trateze problema universităților l-a deranjat, pe bună dreptate, și pe rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur, care așteaptă și acum lămuriri de la Daniel Funeriu. La cât de needucat este acesta, domnul Graur le va aștepta degeaba. Ignorând faptul că universitatea suceveană are rezultate bune și pe partea de cercetare, dar nu numai, Ministerul Educației a trecut-o abia în categoria a III-a. Așa cum spuneam, spre nemulțumirea rectorului Adrian Graur, dar spre mulțumirea prorectorului autosuspendat, deputata PD-L de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu. Atitudinea doamnei Ardeleanu vine să întărească ideea că operațiunea de clasificare a universităților nu este decât o chestiune politică. Și ar mai fi o dovadă în acest sens: sâmbătă, 10 septembrie, la conferința de presă organizată de ministrul Funeriu la Conacul Domnesc din Șcheia, în timpul căreia s-a vorbit despre Universitatea „Ștefan cel Mare”, Adrian Graur nu a fost invitat. În schimb, lui Daniel Funeriu i-au fost alături Sanda-Maria Ardeleanu, președinta Organizației de Femei a PD-L, deputata Sulfina Barbu, și adjuncții PD-L ai Inspectoratului Școlar Suceava, Vasile Monacu și Cristian Cuciureanu.
Singura care avea ce căuta la conferință este doamna Ardeleanu, pentru că aceasta este admiratoare a reformei domnului Funeriu, membră a Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, prorector autosuspendat și aspirant la funcția de rector al universității sucevene. Deci, e limpede de ce Sanda-Maria Ardeleanu și-a exprimat satisfacția în legătură cu clasificarea realizată de Daniel Funeriu și de ce a spus că universitatea suceveană ar putea avea un viitor luminos. Dar și de ce i-a pus pe alții să umple presa suceveană cu atacuri indirecte la adresa lui Adrian Graur. Însă, atenție, doamna Ardeleanu, lovind în domnul Graur, loviți automat și în Universitatea „Ștefan cel Mare”. Și dacă mai loviți mult în instituție, ce o să mai conduceți în cazul în care partidul vă va pune șefă peste aceasta?