Cu o săptămână înaintea startului în Liga Națională, handbaliștii echipei CS Universitatea Suceava au participat vineri și sâmbătă, la Constanța, la un puternic turneu organizat de Federația Română de Handbal, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de activitate. Alături de universitari, în competiție au mai fost prezente campioana HCM Constanța, vicecampioana HC Odorhei și ocupanta locului patru în sezonul trecut, UCM HC Caraș-Severin.
Vineri, în semifinale, sucevenii au cedat în fața unei echipe a Odorheiului care s-a întărit foarte mult în această vară cu jucători experimentați, printre care și Cristian Adomnicăi. După o primă repriză aproape perfectă, în care au condus și la șase goluri, studenții lui Stelian Bursuc și Leonard Bibirig nu s-au mai regăsit în partea a doua a jocului, în care au marcat primul gol abia după 13 minute de joc. După 18-14 la pauză pentru Universitatea, la final, harghitenii s-au impus cu 28-26, dar au avut emoții cu cinci minute înainte de fluierul final, când, la scorul de 26-25, sucevenii au ratat egalarea într-o fază de unu la unu cu portarul Bârză.
Sâmbătă, în finala pentru locul trei, gruparea suceveană a pierdut confruntarea cu UCM HC Caraș-Severin la trei goluri, 25-28, după ce, la pauză, Universitatea a intrat în avantaj la vestiare, scor 16-15. După un început mai slab de partidă, studenții au revenit pe tabelă și, pe fondul unui joc destul de echilibrat, dar cu multe ratări de ambele părți, au egalat și au preluat conducerea. Echilibrul s-a păstrat și în partea a doua, astfel că în minutul 50 scorul era egal, 22-22, reșițenii impunându-se pe finalul unui joc în care Suceava a avut probleme de efectiv. Astfel, după o evoluție foarte bună în primul meci, Adi Mitrea nu a mai putut evolua și sâmbătă, din cauza unei indigestii, Șoldănescu a fost suspendat după cartonașul roșu din meciul cu Odorheiul, Țuțu a jucat chiar dacă era accidentat la un deget, în timp ce Adrian Chiruț nu a putut juca foarte mult și la capacitate maximă, el revenind după o pauză destul de lungă, cauzată de o operație la călcâi.
Stelian Bursuc: „Mai avem de lucrat la capitolul omogenizare”
În ciuda celor două înfrângeri de la Cupa FRH, antrenorul Stelian Bursuc a declarat că scorul nu a fost principalul obiectiv la acest turneu, ci omogenizarea lotului și integrarea în angrenajul echipei a jucătorilor care au venit în această vară la Suceava. Dacă Amihăesi, Cântec și Eric Schroeder nu au fost la primul meci în tricourile Universității, ucraineanul Serghei Besarab a jucat pentru prima dată alături de noii colegi și a făcut-o destul de bine, mai ales în momentele cheie, când și-a luat responsabilitatea de a trage la poartă. Tehnicianul universitar este de părere că mai este de lucrat la capitolul omogenizare, dar și la cel al experienței noilor veniți, majoritatea fiind foarte tineri și din această cauză au nevoie de jocuri în picioare.
„În acest ultim test înainte de startul sezonului ne-a interesat în primul rând omogenizarea lotului, după venirile din această vară. Am avut parte de două meciuri tari, așa cum ne vor aștepta de acum și în campionat, în care concentrarea va fi mult mai mare, deoarece vom juca pe puncte. Chiar dacă am pierdut, jocul nostru nu a fost unul rău, dar evoluția a fost una oscilantă și sper ca acest inconvenient să nu se mai repete și în campionat. Am avut puterea să revenim când am fost conduși și acest lucru dovedește că avem potențial, dar tinerețea jucătorilor nou veniți trebuie completată și cu experiență, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin jocuri”, a declarat Stelian Bursuc. Tehnicianul Universității a mai adăugat că l-a folosit foarte mult la linia de nouă metri pe ucraineanul Serghei Besarab pentru a grăbi integrarea sa în echipă, noul venit fiind una dintre surprizele plăcute din jocul sucevenilor.
În această săptămână, CS Universitatea Suceava mai are programat un meci test cu HC Vaslui, iar sâmbătă va debuta în noul sezon al Ligii Naționale cu un meci pe teren propriu, în compania Universității Cluj.