Echipa locală de handbal s-a oprit în semifinalele Cupei României, fiind învinsă ieri după-amiază, scor 33-25 (18-12), de Energia Lignitul Târgu Jiu. Partida nu a avut istoric, oltenii conducând ostilitățile de la un capăt la celălalt, iar diferența pe tabela de marcaj a fost consistentă încă din prima repriză. Una peste alta, sucevenii trebuie felicitați pentru un parcurs excelent în actuala ediție, când au ocupat locul trei în campionat și au acces în semifinalele Cupei României, iar din toamnă vor participa din nou în cupele europene după o pauză de un an de zile.
În meciul de ieri din semifinale, trupa lui Leonard Bibirig a fost condusă în permanență, părând că nu se regăsește după jocul foarte bun din sferturi în fața celor de la Știința Bacău. Diferența a crescut mereu pe tabelă, iar în minutul 20, la scorul de 6-11, Leonard Bibirig a cerut time-out. Întreruperea nu a fost de bun augur pentru suceveni, care au continuat să piardă teren, iar diferența pe tabelă a crescut, ajungându-se la pauză la 12-18.
Nici a doua repriză nu a fost mai fastă pentru elevii lui Bibirig, care au fost conduși și la nouă goluri diferență, scor 15-24, soarta partidei fiind aproape pecetluită. Până la final nu s-a mai schimbat mare lucru, gorjenii impunându-se la final cu scorul de 33-25, rezultat ce-i propulsează în finală și spre un nesperat loc de cupă europeană.
Pentru CSU Suceava au evoluat următorii sportivi:
Portari: Andrei 3 intervenții, Pralea 11 intervenții și Spiridon 2 intervenții
Au marcat: Acatrinei 5 (1 din 7 m), Adomnicăi 4, Ciubotariu 4, Chiruț 3, Roșu 2, Șoldănescu 2, Pancu 2, Țuțu 1, Zvanciuc 1 și Dediu 1
Bibirig: „În Cupa României, semifinalele sunt o barieră pentru noi”
La finalul meciului de ieri, antrenorul principal al sucevenilor, Leonard Bibirig, nu și-a putut ascunde mâhnirea pentru ratarea calificării în finala Cupei României. „Se pare că în Cupa României semifinalele sunt o barieră pentru noi. Am fi vrut să jucăm finala, dar nu s-a putut, iar până la urmă asta e frumusețea Cupei”, a declarat Leonard Bibirig.
Principalul sucevenilor a catalogat meritată victoria celor de la Târgu Jiu, considerând că aceștia și-au dorit mai mult victoria. „Echipa adversă a fost o nucă prea tare pentru noi. Au fost mai motivați și au greșit mult mai puțin decât noi. Oboseala din campionat și euforia după victoria cu Bacăul au fost determinante în stabilirea câștigătoarei din meciul cu Târgu Jiul. Eu vreau să-i felicit pe băieți pentru tot ce au realizat în actualul sezon și să le mulțumesc pentru dăruirea de care au dat dovadă”, a completat Leonard Bibirig.
Formația suceveană s-a întors astă-noapte de la Drobeta Turnu Severin, localitatea în care s-a derulat Cupa României, urmând ca pe 30 mai să fie organizat banchetul de sfârșit de an.
După această dată, handbaliștii suceveni vor pleca în vacanță până la sfârșitul lunii iunie sau începutul lui iulie.