Echipa de handbal a Universității Suceava a rămas pe poziția a patra în clasamentul Ligii Naționale, chiar dacă a pierdut vineri seară la Satu Mare, cu scorul de 37 – 34, după un meci în care a condus la pauză cu 21 – 19, dar a căzut în partea a doua mai ales în apărare, dar și în atac, unde s-a simțit lipsa lui Chiruț și Pancu, dar și a lui Țuțu, care s-a accidentat în zona inghinală, după 20 de minute de joc. Elevii lui Leonard Bibirig rămân în continuare cu 20 de puncte câștigate în 15 etape, dar au fost egalați la puncte de Pandurii Târgu Jiu, echipă care în această etapă s-a impus pe teren propriu, în fața celor de la CSM București cu scorul de 32 – 27. Sâmbătă, de la orele 11.00, Universitatea Suceava va avea un meci mult mai important pe teren propriu, chiar în compania gorjenilor de la Târgu Jiu, principalii contracandidați ai elevilor lui Leonard Bibirig, la un loc de cupă europeană. Lupta pentru titlul național rămâne la fel de strânsă, după ce primele trei clasate au câștigat partidele disputate, Odorhei impunându-se acasă cu CSM București, scor 34 – 28, Constanța la Cluj cu 26 – 21, iar Reșița la Baia Mare, cu scorul de 23 – 22. La fel de strânsă rămâne și lupta pentru un loc de cupă europeană, acolo unde se bat echipele de pe locurile patru – opt, acolo unde Clujul a căzut pe opt, iar Bacăul și Satu Mare au urcat pe locul șase, respectiv șapte.
Iată și rezultatele complete ale etapei cu numărul 15 din Liga Națională de Handbal, a doua din retur:
CSM Satu Mare – CS Universitatea Suceava 37 – 34(19 – 21)
Poli Timișoara – Știința Bacău 23 – 24(11 – 16)
Minaur Baia Mare – UCM HC Caraș-Severin 22 – 23(11 – 10)
HC Odorhei – CSM București 34 – 28(16 – 16)
Universitatea Cluj – HCM Constanța 21 – 26
Dinamo Brașov – Steaua București 30 – 28(14 – 15)
Pandurii Târgu Jiu – CSM Oradea 32 – 27(13 – 16).
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. HC Odorhei 15 13 0 2 474 – 410 26
2. HCM Constanța 15 12 1 2 504 – 421 25
3. UCM HC Caraș-Severin 15 12 1 2 469 – 408 25
4. CS Universitatea Suceava15 10 0 5 474 – 425 20
5. Energia Pandurii Tg. Jiu 15 10 0 5 459 – 440 20
6. Știința Bacău 15 9 0 6 413 – 397 18
7. CSM Satu Mare 15 8 1 6 469 – 458 17
8. Universitatea Cluj 15 8 0 7 432 – 411 16
9. Dinamo Brașov 15 5 1 9 399 – 434 11
10. HC Minaur Baia Mare 15 4 1 10 390 – 449 9
11. CSA Steaua București 15 3 2 10 422 – 462 8
12. CSM București 15 4 0 11 436 – 487 8
13. Politehnica Timișoara 15 3 0 12 401 – 445 6
14. CSM Oradea 15 0 1 14 407 – 502 1