– Moldovenii care vor să studieze la orice universitate din România își pot depune dosarul la Suceava
Ministerul Educației și Cercetării a desemnat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava ca și centru național de înscriere la facultate a absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat din Republica Moldova. Orice tânăr din Republica Moldova care dorește să urmeze cursurile oricărei facultăți de stat din România își poate depune dosarul de înscriere la Suceava, la Universitatea „Ștefan cel Mare”. Înscrierea pe locurile speciale pentru moldoveni, subvenționate de la bugetul de stat, se poate face până pe 27 august 2006, numai în condițiile în care concurenții nu au mai urmat studii universitare de licență finanțate de statul român. Numărul total de locuri alocat pentru această categorie de candidați este de 475. Pe aceste locuri pot candida și cetățeni ai Republicii Moldova, care au urmat cursurile liceale în România, dar care nu au depus dosarele direct la facultăți, în sesiunea de admitere din luna iulie. Alte 525 de locuri pentru cetățeni ai Republicii Moldova, absolvenți cu diplomă de bacalaureat ai unor licee din România, au fost disponibile pentru înscrierea direct la facultăți, în intervalul prevăzut de acestea, numărul de locuri cu finanțare totală sau parțială din bugetul MEdC alocat tinerilor din Republica Moldova – pentru toate tipurile de studii – fiind de 1.250, din care 1.000 pentru studii de licență. Precizăm că cei înscriși vor susține examen de admitere la facultățile alese, în aceeași perioadă și aceleași condiții cu cetățenii români, dar pe locurile separate repartizate de Ministerul Educației, iar media minimă de admitere nu poate fi mai mică decât cinci. Universitatea „Ștefan Cel Mare” Suceava are alocate pentru cetățenii din Republica Moldova 15 locuri. Pentru sesiunea din toamnă mai sunt disponibile 5 locuri fără taxă pentru licență și 2, tot fără taxă, pentru master. Admiterea candidaților se va face strict în ordinea descrescătoare a mediei generale la Bacalaureat (pentru licență) și a mediei generale de la licență (pentru masterat). Menționăm că Ministerul Educației și Cercetării a desemnat trei centre naționale de înscriere la o facultate din România a absolvenților de liceu din Republica Moldova. Este vorba despre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.





