În ciuda performanțelor notabile obținute în ultimii ani, echipa fanion a județului Suceava, CS Universitatea a ajuns într-o situație fără precedent. Criza financiară acută resimțită la nivelul județului a făcut ca bugetul echipei să devină insuficient. Mai mult, Curtea de Conturi a sesizat o serie de nereguli în derularea contractelor de alocare de fonduri dinspre Primăria Suceava și Consiliul Județean, ceea ce a condus la blocarea finanțării. Fără acest punct de sprijin, clubul a rămas practic în aer. Ca o consecință a lipsei acute de fonduri, mai mulți handbaliști importanți ai clubului, în frunte cu portarii Șelaru și Stănescu și continuând cu jucătorii de câmp Chiruț, Șoldănescu, Starikov, Bursuc, Țuțu și Smeu au părăsit Suceava în această vară fără prea mari regrete. Oficialii clubului aveau în plan restructurarea lotului în jurul experimentaților Pralea, Acatrinei, Gavriloaia, Cântec sau Amihăesi, numai că prelungirea stării de incertitudine de la club i-a făcut și pe aceștia din urmă să ia tot mai în serios în calcul o despărțire de CSU.
„Căutăm încă soluții pentru găsirea unei alte forme de finanțare prin care să fim sprijiniți de Primărie și Consiliul Județean. Cât despre jucători, este normal să fie alarmați din cauză că n-au mai fost plătiți de 2-3 luni. Sper să reușim să o scoatem totuși la liman și să ne putem continua activitatea în Liga Națională. Dacă finanțarea care ne va fi asigurată nu va fi însă suficientă, e posibil să o luăm de la capăt din eșalonul secund”, a declarat Petru Ghervan, managerul grupării sucevene.
Eșalonul secund, cea mai plauzibilă variantă pentru CSU
Aseară târziu, a avut loc o întâlnire între Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” și membrii Consiliului de Administrație ai formației sucevene, toată lumea așteptând vești bune după această întrevedere.
„Nu s-a luat nici o decizie tranșantă, deoarece am decis că e obligatoriu să-l așteptăm pe domnul primar să se întoarcă din concediu. Nu puteam lua o hotărâre atât de importantă fără să ne consultăm cu cel care, prin intermediul Primăriei, a finanțat cel mai consistent echipa de handbal de-a lungul timpului”, a precizat Petru Ghervan. Conducătorul grupării sucevene a mărturisit că este exclus ca Universitatea să se desființeze, însă nu a putut să spună clar dacă clubul va putea să susțină participarea în Liga Națională, sau dacă echipa va fi înscrisă în eșalonul secund.
„În mod cert, bugetul va fi mult mai mic, ceea ce înseamnă că ne va fi aproape imposibil să-i putem ține în continuare la echipă pe handbaliștii cu experiență, care au contracte mari. Dintr-un anumit punct de vedere, ar fi un câștig pentru tinerii noștri jucători dacă ar evolua în viitorul sezon în Liga Națională. Chiar dacă am retrograda, aceștia vor acumula multă experiență. Pe de altă parte, în cazul în care nu vom putea ține pasul cu celelalte competitoare, am pierde mult nu doar la capitolul imagine, ci și din cadență. O altă variantă ar fi să o luăm de jos, pas cu pas, pentru ca în 3-4 ani să ajungem acolo unde ne dorim”, a încheiat Petru Ghervan.
Am fost de patru ori în cupele europene
În ultimii zece ani, CS Universitatea a fost o bună ambasadoare a județului și a sportului sucevean. Pe plan internațional, „studenții” se pot lăuda cu patru participări în Cupa Challenge, acolo unde au disputat ultimul act în sezonul 2008-2009, iar în primăvara acestui an au ajuns până în semifinale. În Liga Națională, Universitatea a etalat un joc modern, devenind un nume respectat printre iubitorii handbalului. Ediția de campionat 2010-2011 a fost cea mai fructuoasă din acest punct de vedere, fiind încununată cu locul 3 național.