Seria celor cinci victorii consecutive a Universității Suceava a fost întreruptă aseară la Cluj, unde elevii antrenorului Leonard Bibirig au pierdut la limită disputa cu echipa locală, Universitatea Transilvania, scor 29 – 30. Aflați în mare căutare de puncte, după patru înfrângeri consecutive, clujenii au început mai bine acest meci, conducând pe tabelă cu 4 – 1, în minutul 5, 6 – 2, în minutul 8 și mai apoi 9 – 5, în minutul 12. Sucevenii nu-și găsesc cadența, iar jocul curge în continuare în favoarea gazdelor. La scorul de 13 – 5 pentru Cluj, Leonard Bibirig cere time-out, minutul de odihnă dovedindu-se favorabil elevilor săi care până la pauză reușesc să micșoreze din handicap, la trei goluri, scor 18 – 15 pentru Cluj. Această diferență se păstrează până la mijlocul reprizei secunde, când Universitatea înscrie de două ori la rând, iar Pralea apără un 7 metri și Suceava se apropie la un gol, scor 24 – 23. Clujenii au cerut time-out, iar cu zece minute înainte de final aveau din nou trei goluri în față, scor 26 – 23, după ce sucevenii au jucat cu patru sportivi la semicerc. Finalul avea să fie unul foarte tensionat, cu un minut înainte de final Universitatea Suceava apropiindu-se la un gol, în timp ce Clujul primea o eliminare de două minute, scor 30 – 29. Din păcate, elevii lui Leonard Bibirig ratează un prim atac, iar în ultimul minut, cu 20 de secunde înaintea fluierului final, tehnicianul sucevean cere time-out, dar din păcate elevii săi nu reușesc să înscrie și Clujul câștigă la limită, scor 30 – 29.
Bibirig: „E un duș rece pentru noi”
„A fost un meci de luptă, în care pe final puteam obține un rezultat de egalitate, dar câteva inexactități ne-au privat de cel puțin un punct. Felicit jucătorii pentru că s-au dăruit în teren, dar se pare că în această partidă atât am putut. Modul de abordare a acestui meci nu a fost unul foarte reușit și acest eșec este un duș rece pentru noi, ce sper că ne va duce la o concentrare mult mai bună pe final, în ultimele două etape ale turului”, a declarat după meci, Leonard Bibirig.
Duminică, de la orele 11.00, la Roman, Universitatea va juca în penultima etapă în compania celor de la Știința Bacău, echipă ce are sala de joc în renovare.