Internaționalizare

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava vrea să înființeze programe de studii în limba engleză

Oferta educațională a Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) s-ar putea îmbogăți din anul universitar 2014-2015 cu cel puțin un program de studiu cu predare în limba engleză. Acest obiectiv este asumat de conducerea instituției și are ca termen de implementare câteva luni.
După vizita pe care ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) a realizat-o la finele anului trecut la universitatea suceveană, comisia evaluatoare a făcut o serie de recomandări instituției, printre care se numără și înființarea unui program de studii într-o limbă de circulație internațională.
În raportul înaintat către USV, ARACIS recomandă: „Atragerea studenților, masteranzilor și doctoranzilor străini, corelat cu o eventuală dezvoltare a ofertei educaționale a universității, cu programe la care predarea să fie realizată în limbi de circulație internațională”.
În replică, instituția suceveană precizează că „în anul universitar 2014-2015, USV va demara pregătirea și certificarea a cel puțin unui program de predare în limba engleză, pentru studiile de licență sau de master”. Termenul de realizare al acestui obiectiv este octombrie 2014.
Potrivit prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector responsabil cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, „într-o primă fază, USV are în vedere autorizarea unui program de master interdisciplinar, inițiat astfel încât să stârnească interesul potențialilor candidați și să fie în conformitate cu cerințele pieții muncii. Totuși, în general universitățile de provincie adună puțini candidați la admiterea în cadrul acestor programe, mulți dintre cei care doresc să studieze într-o limbă străină orientându-se din start către instituții de învățământ superior din străinătate”.
Înființarea în cadrul USV a cel puțin două mastere desfășurate într-o limbă străină reprezintă unul dintre obiectivele asumate și de actuala conducere a universității în planul managerial.
Master în engleză desființat în 2010 din cauza lipsei de studenți
Până în anul 2010, în cadrul USV a funcționat un program de studii de masterat în limba engleză la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, respectiv “Computer and Communication Networks”.
Programul de master era coordonat de prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, avea o durată de doi ani de zile, iar pentru admitere se organiza un test de limbă eliminatoriu.
„Adresabilitatea pentru acest program de masterat nu a fost una ridicată, astfel că acesta a dispărut de la sine”, a specificat Ștefan Purici.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Diversitate lingvistică promovată prin lansarea Cărții Albe pe probleme de plurilingvism, în cadrul Alianței NEOLAiA

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi