Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează a IV-a ediție a concursului regional pentru elevi „Student pentru o zi”, oferind liceenilor din județele Suceava, Botoșani, Neamț și municipiul Pașcani, oportunitatea de a trăi o experiență academică universitară, într-un context competitiv.
Concursul va avea loc în perioadele 19 – 20 martie, 26 – 27 martie 2011, pentru elevii claselor a XII-a, și în perioada 21 – 22 mai 2011, pentru elevii claselor a XI-a.
Premiile totale însumează peste 25.000 lei, la care se adaugă 42 de certificate de agrementare, ce permit admiterea pe locurile fără taxă la specializarea dorită, în fruntea listei de admitere, la unul dintre programele universității.
Această nouă ediție se desfășoară după formatul promovat la ediția anterioară, cu mențiunea că domeniile de concurs Limba și Literatura Germană și Limba și Literatura Spaniolă vor avea și o secțiune adresată începătorilor.
Pentru elevii care nu obțin certificate de agrementare în cadrul concursului pe domenii, dar au rezultate notabile și argumentează convingător opțiunea de a fi student al universității sucevene, concursul de eseuri le oferă o nouă șansă pentru câștigarea unui loc fără taxă și a unei burse de studii la USV.
Înscrierile unităților școlare pentru domeniile de concurs Economie, Biologie vegetală, Informatică, Franceză, Electronică-Automatizări, Fizică se fac până la data de 14 martie, și pentru domeniile de concurs: Română, Engleză, Germană, Spaniolă, Istorie, Geografie, Științe socio-umane, până pe 21 martie. Propunerile de proiecte ale elevilor din clasele a XI-a pot fi trimise până pe 30 martie. Înscrierile se vor face prin e-mail la adresa 1zi@usv.ro sau numărul de fax 0230-520081.
Mai multe detalii privind desfășurarea concursului pot fi găsite pe www.1zi.usv.ro.
Universitatea „Ștefan cel Mare” dă startul unei noi ediții a concursului „Student pentru o zi”
