Viitori studenți

Universitatea „Ștefan cel Mare” dă startul admiterii pentru programele de licență și cele de master



Începând de astăzi și până la data de 31 iulie, la USV se desfășoară prima sesiune de admitere pentru anul academic 2013-2014
Începând de astăzi și până la data de 31 iulie, la USV se desfășoară prima sesiune de admitere pentru anul academic 2013-2014

Conform calendarului de admitere al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), începând de astăzi și până la data de 31 iulie, instituția desfășoară prima sesiune de admitere pentru cele nouă facultăți.
Calendarul de admitere pentru masterat și licență prevede ca înscrierea absolvenților de liceu să se realizeze în intervalul 15-23 iulie, exceptând zilele de sâmbătă și duminică. După afișarea rezultatelor, până la data de 31 iulie vor avea loc înmatriculările celor admiși. USV a stabilit 16 săli unde bacalaureații și licențiații se pot prezenta cu dosarele în vederea înscrierii.
Dosarul de înscriere la concursul de admitere 2013 trebuie să conțină o serie de documente care se regăsesc pe pagina electronică a universității – www.admitere.usv.ro.
Taxele de înscriere pentru concursul de admitere, pentru programele de licență, variază de la 50 de lei (Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management) și pot ajunge până la 150 de lei (Facultatea de Istorie și Geografie).
Scutiri de plata taxei de înscriere se acordă orfanilor de ambii părinți (pentru candidații cu vârsta mai mică de 26 de ani), candidaților proveniți de la casele de copii sau din plasament familial (pentru candidații cu vârsta mai mică de 26 de ani), copiilor personalului didactic aflat în activitate în instituții de învățământ și celor bolnavi de TBC, diabet, boli maligne, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică etc. Totodată, USV acordă scutiri de la plata taxei candidaților salariați ai instituției și copiilor lor.
Reducerea cu 50% a taxei de înscriere se acordă pentru candidații cu vârsta mai mică de 26 de ani orfani de un părinte, cu ambii părinți șomeri sau cu alte situații speciale, pe baza documentelor justificative.
1.020 de locuri fără taxă pentru viitorii studenți
Ministerul Educației Naționale a alocat Universității „Ștefan cel Mare” 1.020 de locuri pentru programele de licență (zi), în creștere cu 20 de locuri față de 2012. Pe lângă locurile subvenționate de la bugetul de stat, USV mai scoate la concurs 1.400 de locuri cu taxă.
Doar trei facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” vor lua în calcul mediile din anii de liceu la admiterea din acest an. Este vorba despre Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică și Facultatea de Științe ale Educației. Celelalte facultăți au propus formule de calcul al mediei de admitere doar pe baza mediei și a notelor de la bacalaureat.
Totodată, cei care vor să fie admiși la facultățile de Educație Fizică și Sport și Științe ale Educației vor susține probe de concurs.
Pentru programele de master, USV scoate la concurs 400 de locuri bugetate și 1.023 cu taxă. Pentru programele de masterat ale facultăților de Silvicultură, Litere și Științe ale Comunicării și Științe Economice și Administrație Publică, înscrierea se face numai în sesiunea septembrie 2013.
Taxe mai mari cu 14%
Pentru viitorul an universitar, Senatul USV a aprobat indexarea cu 14% a taxelor de studii pentru programele de licență, masterat și doctorat corespunzătoare ofertei educaționale. Conform hotărârii Senatului USV, sumele anuale pe care vor trebui să le lase caseriei USV studenții care nu beneficiază de un loc subvenționat de la bugetul de stat se situează între 2.000 și 4.000 de lei.
Recordul în materie de taxe este de departe stabilit de cele două specializări care funcționează în cadrul Departamentuluide Sănătate și Dezvoltare Umană, respectiv Nutriție și diabet și Balneofiziokinetoterapie. Cei care vor trebui să-și plătească integral taxa de școlarizare vor trebui să scoată din buzunare nici mai mult, nici mai puțin de 4.000 de lei anual.
Cei care vor da bacul în toamnă mai au o șansă să fie admiși la facultate
Admiterea se organizează în două sesiuni, sesiunea de admitere din toamnă urmând să debuteze în data de 5 septembrie, odată cu perioada înscrierilor. Admișii vor trebui să se înmatriculeze până la data de 20 septembrie.



Recomandări

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc
S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii
Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii