Reprezentanții Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) au stabilit regulamentul propriu privind organizarea și desfășurarea examenului de admitere în ciclul de studii universitare de licență pentru anul academic 2013-2014. Dacă pentru sesiunea 2012 modalitatea de admitere în învățământul superior sucevean a suferit o serie de modificări, pentru sesiunea de admitere 2013 metodologia este, în mare parte, similară celei de anul trecut.
Conform prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, “Metodologia a fost aprobată în ședința Senatului de marți, 19 februarie. Consiliile celor nouă facultăți au stabilit o serie de formule de calcul a mediei de admitere pentru acest an. Nu am adus schimbările semnificative metodologiei de anul trecut, excepție făcând cuantumul taxelor de școlarizare, acestea fiind majorate”.
Liceenii din an terminal care au în vedere continuarea studiilor în cadrul USV vor putea consulta formulele de calcul a mediei de admitere pe site-ul instituției, metodologia urmând a fi publicată în zilele următoare.
Consiliile celor nouă facultăți ale universității sucevene au stabilit ca admiterea din acest an să se facă doar pe baza mediei și a notelor de la bacalaureat, introducerea unui examen fiind deocamdată exclusă. Excepție fac facultățile de Științe ale Educației și de Educație Fizică și Sport, unde, la fel ca și în ceilalți ani, se va susține fie o probă de abilități, fie o probă sportivă, în funcție de facultate.
Metodologia de admitere a universității sucevene se bazează pe prevederile Ministerului Educației de anul trecut, astfel că media anilor de liceu este exclusă din formula de calcul a mediei de admitere la facultate. În 2012, un ordin al Ministerului Educației trimis instituțiilor de învățământ preuniversitar privind cadrul general de organizare și desfășurare a admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, prevedea ca “la calculul mediei generale de admitere să fie luate în considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, după caz, însă nu pot fi puse la socoteală mediile sau notele din anii de liceu”.
“În cazul în care Metodologia cadru pentru admiterea din 2013 pe care o va publica Ministerul Educației va conține prevederi care vin în contradicție cu anumite dispoziții cuprinse în metodologia USV, vom mai face modificări”, a mai completat Valentin Popa.
Nota de la bac a făcut legea la admiterea din 2012
La sesiunea de admitere din 2012, nota obținută în cadrul examenului de bacalaureat la disciplina Limba și literatura română a fost luată în calcul pentru media de admitere la trei facultăți. De cealaltă parte, câteva facultăți au propus pentru calcularea mediei de admitere nota obținută la o altă probă a bacalaureatului, pe care absolventul a avut libertatea de a o alege, dar și nota finală a examenului de bacalaureat.
Spre deosebire de procedura de admitere în cadrul programelor de licență ale USV, unde admiterea s-a făcut doar pe bază de dosar, licențiații care au dorit să se înscrie la unul din masterele USV au trebuit să treacă de un proces de selecție ceva mai riguros. Pe lângă nota pe care au obținut-o la examenul de licență, candidații au mai susținut o probă orală de evaluare a competențelor de specialitate. Cei mai mulți dintre ei au avut de elaborat un proiect pe care l-au susținut în fața unei comisii. Tematica și bibliografia au fost postate pe site-ul USV.