Echipa de handbal a Universității Suceava a reușit să-și îndeplinească obiectivul propus pentru campionatul intern și anume clasarea pe un loc de cupă europeană. Studenții au încheiat acest sezon cu o victorie în deplasare, la CSM București, scor 39 – 36 și și-au păstrat locul patru în clasament, ultimul ce teoretic permite participarea în cupele europene și în sezonul viitor. Echipa antrenată de Răzvan Bernicu a condus ostilitățile de la un capăt la altul al partidei. Universitatea a început cu primul șapte meciul de la București și asta s-a simțit pe tabelă, astfel că la mijlocul primei reprize avea deja un avantaj de opt goluri. Până la pauză au intrat în teren mai mult handbaliștii ce au evoluat mai puțin și după 30 de minute sucevenii aveau un avantaj de patru goluri, scor 19 – 14. După pauză au intrat din nou titularii și diferența s-a majorat din nou, de această dată la zece goluri. Până la final, gazdele au mai redus din diferență, profitând de schimbările din tabăra suceveană, scor final 39 – 36 pentru Universitatea.
„Mă bucur că am terminat campionatul cu victorie și vreau să felicit echipa pentru îndeplinirea obiectivului. Am controlat în totalitate meciul de la București, unul în care am rulat toți jucătorii, dar mai ales cei ce au evoluat mai puțin în acest sezon. Urmează Cupa României, o ediție ce va fi mult mai grea decât în anii precedenți, în care trebuie să ajungem cât mai sus, pentru a spera la un loc de cupă europeană”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu. În meciul de la București, pivotul Bogdan Șoldănescu a fost menajat, după problemele de la genunchi, tehnicianul sucevean sperând să-l aibă apt pentru ultima competiție din acest sezon, Cupa României. La finalul acestei săptămâni, studenții vor merge la Brașov, acolo unde va avea loc Cupa României, o competiție cu un format schimbat față de anii trecuți, în care meciurile se vor disputa după o tragere la sorți, ce va avea loc azi.
Rezultatele ultimei etape
HC Odorhei – Pandurii Târgu Jiu 38 – 30
Potaissa Turda – CSM Ploiești 32 – 33
CS Caraș-Severin – Știința Bacău 26 – 30
CSM București – Universitatea Suceava 36 – 39
HCM Constanța – Poli Timișoara 31 – 22
Universitatea Cluj – Dinamo București 31 – 35
Clasament final
1. HCM Constanța 22 19 2 1 672 – 514 40
2. Știința Bacău 22 16 2 4 674 – 556 34
3. HC Odorhei 22 15 2 5 703 – 657 32
4. CS Universitatea Suceava 22 14 2 6 637 – 603 30
5. Potaissa Turda 22 13 1 8 668 – 634 27
6. CS Caraș Severin 22 9 3 10 586 – 631 21
7. Politehnica Timișoara 22 9 1 12 558 – 563 19
8. CSM București 22 7 2 13 610 – 640 16
9. Pandurii Târgu Jiu 22 8 0 14 550 – 596 16
10. Dinamo București 22 7 0 15 586 – 689 14
11. CSM Ploiești 22 5 1 16 568 – 650 11
12. Universitatea Cluj 22 2 0 20 525 – 711 4