Handbal

Universitatea se menține pe locul nouă după disputarea celorlalte meciuri din etapa a 17-a



Sucevenii vor avea o deplasare infernală pe terenul uneia dintre cele mai în formă echipe din campionat
Sucevenii vor avea o deplasare infernală pe terenul uneia dintre cele mai în formă echipe din campionat

După o pauză de o lună și jumătate, Liga Națională de handbal masculin s-a reluat în weekend cu cea de-a 17-a etapă. Această rundă a consemnat și prima neprezentare din acest sezon, echipa HC Adrian Petrea din Reșița, coordonată de suceveanul Mihai Rohozneanu, anunțând din timpul săptămânii că nu va face deplasarea de la Dunărea Călărași din cauza problemelor financiare. Mai mult, echipa din Reșița are șanse mari de a se retrage din campionat, iar în acest caz va pierde toate meciurile rămase de disputat din retur cu scorul de 0 – 10. Un meci forte disputat a fost la București, în care Potaissa Turda a câștigat la un singur gol în fața Stelei, după un meci echilibrat în care nici una din echipe nu a reușit să se distanțeze decisiv, suceveanul Adomnicăi marcând trei goluri pentru oaspeți. CSM București și HC Odorhei și-au respectat statutul de favorite și s-au impus la 9, respectiv 10 goluri în deplasările de la Focșani și Satu Mare. Politehnica Timișoara a suferit cel mai sever eșec din acest campionat, 19 – 27 la Dinamo București. După 13 – 12 la pauză pentru gazde, partida s-a decis în ultimul sfert de oră, când bucureștenii au făcut un tur de forță, de la 19 – 17 la 27 – 19.
Universitatea Suceava va încheia astăzi etapa cu numărul 17, cu un meci foarte dificil pe terenul celor de la HC Dobrogea Sud din Constanța, partidă ce va fi transmisă în direct, începând cu ora 19.00, pe posturile de televiziune Digi Sport și Dolce Sport.
Rezultatele etapei a 17-a
Steaua București – Potaissa Turda 23 – 24 (12 – 11)
CSM Focșani – CSM București 24 – 33 (12 – 18)
CSM Satu Mare – HC Odorhei 28 – 38 (11 – 18)
Dunărea Călărași – HC Adrian Petrea Reșița 10 – 0 (neprezentare)
HC Vaslui – CSM Făgăraș 29 – 26 (16 – 12)
Dinamo București – Politehnica Timișoara 27 – 19 (13 – 12)
HC Dobrogea Sud Constanța – CSU Suceava (luni, ora 19.00 – Digi și Dolce Sport)
Clasament
1. Dinamo București 17 13 2 2 529 – 462 41
2. HC Dobrogea Sud 16 13 1 2 467 – 392 40
3. HC Odorhei 17 12 2 3 487 – 441 38
4. AHC Potaissa Turda 17 12 1 4 519 – 474 37
5. CSM București 17 11 0 6 486 – 430 33
6. HC Vaslui 17 9 0 8 451 – 473 27
7. Politehnica Timișoara 17 7 5 5 438 – 405 26
8. CSA Steaua București 17 7 4 6 456 – 446 25
9. CSU Suceava 16 7 0 9 436 – 436 21
10. Dunărea Călărași 17 6 2 9 437 – 451 20
11. CSM Focșani 2007 17 4 2 11 422 – 472 14
12. HC Adrian Petrea Reșita 17 2 2 13 385 – 458 8
13. CSM Satu Mare 17 2 1 14 418 – 504 7
14. CSM Făgăraș 17 2 0 15 385 – 472 6



Recomandări