Handbal

Universitatea s-a impus în ambele meciuri test cu Dinamo Brașov



Handbaliștii echipei Universitatea Suceava au disputat două meciuri de pregătire pe teren propriu, în compania colegei din Liga Națională, Dinamo Brașov
Handbaliștii echipei Universitatea Suceava au disputat două meciuri de pregătire pe teren propriu, în compania colegei din Liga Națională, Dinamo Brașov

Vineri seară și sâmbătă dimineață, handbaliștii echipei Universitatea Suceava au disputat două meciuri de pregătire pe teren propriu, în compania colegei din Liga Națională, Dinamo Brașov. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au reușit să se impună în ambele întâlniri, în fața unei echipe incomode, ce îmbină tinerețea cu experiența.
Vineri seară, în primul meci desfășurat la sala LPS Suceava, Universitatea a câștigat cu 42-28, după ce la pauză avea deja un avantaj de șapte goluri, scor 20-13. Pentru echipa pregătită de Leonard Bibirig au reușit să marcheze: Adomnicăi (6 goluri), Dediu (5), Gavriloaia (5), Chiruț (5), Bursuc (4), Șerban (4), Mitrea (3), Roșu (3), Ilieș (2), Pancu (2), Acatrinei (2) și Zvanciuc (1).
Sâmbătă dimineață, universitarii au evoluat din nou în compania brașovenilor, dar în sala de sport a Școlii Generale Nr. 9 „Ion Creangă”, într-un meci mult mai echilibrat decât primul, pe care în final l-au câștigat cu 42-40, după ce la pauză era egal, 19-19. Pentru Universitatea au reușit să marcheze sportivii: Mitrea (8 goluri), Adomnicăi (6), Ilieș (5), Acatrinei (5), Pancu (5), Dediu (3), Chiruț (3), Bursuc (3), Gavriloaia (2), Zvanciuc (2) și Șoldănescu.
„Au fost două meciuri foarte utile, în care nu ne-a interesat rezultatul și am reușit să rulăm toți jucătorii din lot. Mai mult, am reușit să reglăm câteva scheme de joc, în apărare și mai ales în atac, dar în același timp ne-am menținut forma sportivă și concentrarea în această perioadă de pauză. Dinamo Brașov s-a dovedit un adversar incomod, care luptă pentru fiecare minge și îmbină tinerețea unor jucători cu experiența”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
După seria de meciuri test din perioada de pauză, la capitolul probleme medicale este doar Șoldănescu, cel care în ultimul meci cu Dinamo Brașov s-a ales cu o buză spartă și un dinte fisurat. Sâmbătă, în etapa a opta din Liga Națională, Universitatea va întâlni de la ora 11.00, în sala LPS Suceava, formația CSM București.