Handbal

Universitatea s-a impus fără probleme la CSM II București



Baican a fost cel mai bun marcator al sucevenilor
Baican a fost cel mai bun marcator al sucevenilor

Echipa Universității Suceava și-a respectat ieri, de la ora 11.00, în etapa a 10-a din Divizia A la handbal, statutul de favorită și s-a impus în deplasarea de la CSM II București la o diferență de 11 goluri, scor 37 – 26. Gazdele au avut 5 minute mai bune și au condus cu 3 – 1, dar după numai două minute, sucevenii au egalat, jocul fiind echilibrat până în minutul 13, când era 7 – 7. Cu o apărare foarte bună, dar și un atac eficient, studenții au marcat de cinci ori la rând, iar cu opt minute înainte de pauză aveau deja o diferență de nouă goluri, scor 17 – 8. La pauză a fost 21 – 14, iar în repriza secundă, elevii antrenorului Răzvan Bernicu au păstrat o diferență liniștitoare pe tabelă, în final impunându-se cu scorul de 37 – 26.
„Începutul de meci a fost mai echilibrat, dar pe parcurs am reușit să ne distanțăm decisiv și să ne menținem la o diferență liniștitoare. După părerea mea, în acest meci, experiența jucătorilor noștri și-a spus cuvântul în mai multe momente ale jocului, în disputa cu o echipă formată în marea ei majoritate din juniori I. Este o victorie meritată, în urma căreia ne mai rămân trei meciuri de disputat din acest tur de campionat, în care trebuie să scoatem maxim de puncte, astfel încât să ne încadrăm în obiectiv la mijlocul campionatului”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
În meciul de la CSM II București, Baican a fost cel mai bun marcator al sucevenilor, cu 12 reușite, urmat de Burlacu (11), Petrea (4), Olariu (3), Velea (3), Leonard Acatrinei (2), Aldica (1) și Vele (1). Pe lângă marcatori, în teren au evoluat și cei trei portari, Tcaciuc, Spiridon și Manea, dar și jucătorii Oprea, Cristian Bursuc, Alexa și Costea.
Până la finalul turului de campionat, echipa Universității Suceava mai are de disputat trei meciuri, două pe teren propriu cu Farul Constanța și Iași, și-n deplasare, la Târgoviște cu Moreni.
Clasament
1. HC Dobrogea Sud 9 9 0 0 394 – 223 27
2. Știința Municipal Bacău 9 7 1 1 341 – 195 22
3. CSU Suceava 9 7 1 1 311 – 173 22
4. CS HC Buzău 2012 9 7 0 2 261 – 224 21
5. ACS Atletico Alexandria 9 5 0 4 268 – 260 15
6. HC Farul Constanța 9 5 0 4 251 – 246 15
7. Poli Unistil Iași 9 4 1 4 268 – 216 13
8. CSM II București 10 4 1 5 293 – 287 12*
9. HD Teleorman Alexandria 7 3 2 2 236 – 221 11
10. CSAT Vicov Bucovina 9 3 0 6 169 – 265 6*
11. LPS Piatra Neamț 8 2 0 6 174 – 276 6
12. CSU Târgoviște 9 2 0 7 232 – 339 6
13. GSIP Moreni 9 1 0 8 227 – 352 0
14. CSM Cimentul Bicaz 9 1 0 8 154 – 275 -2*
Penalizări
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts reprezentare)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerințe vârstă)
* CSM Cimentul Bicaz (-2pts nerespectare cerințe vârstă)
* CSM București II (-1pts nerespectare cerințe vârstă)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-1pts nerespectare cerințe număr jucători proprii)



Recomandări

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii
„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii