Handbal

Universitatea primește vizita celor de la CSM București, în debutul noului sezon din Liga Națională



Antrenorii Universității Suceava își doresc în acest sezon ca echipa să ajungă în play-off
Antrenorii Universității Suceava își doresc în acest sezon ca echipa să ajungă în play-off

După o perioadă de pregătire de aproximativ două luni de zile, echipa de handbal a Universității Suceava intră din nou în focul competițiilor oficiale, vineri, de la ora 18.00, în prima etapă a noului sezon din Liga Națională, când va primi vizita celor de la CSM București. Pentru această partidă, echipa pregătită de antrenorii Adrian Chiruț și Iulian Andrei nu are jucători accidentați în lot, singurul handbalist incert fiind sârbul Radisav Koki Lakovic, care nu a primit toate actele necesare pentru a fi valid, deși conducerea clubului le-a depus de ceva timp, în aceeași situație aflându-se toate echipele ce au jucători din această țară. Într-o conferință de presă ce a avut loc ieri, cei doi antrenori ai sucevenilor s-au arătat mulțumiți de cum a decurs perioada de pregătire.
„În perioada de vară am încercat să ne punem la punct cu toate aspectele pregătirii pentru noul sezon. Important este că nu avem jucători accidentați după această perioadă și cred c-am reușit o pregătire foarte bună, mai ales că i-am avut pe toți. De la începutul săptămânii am început să pregătim acest prim meci din campionat, cu CSM București. Referitor la jucătorii veniți în vară, zilele trecute am văzut c-au înțeles strategia echipei și cum trebuie să joace și chiar dacă mai au puțin de muncit până să ajungă la nivelul jucătorilor ce au evoluat și-n sezonul trecut, eu unul sunt mulțumit de ei”, a explicat antrenorul Adrian Chiruț.
Iulian Andrei crede că echipa are un lot mai valoros și experimentat față de campionatul trecut
Antrenorul secund și portar al echipei, Iulian Andrei, crede că echipa e bine acoperită pe posturi, dar și cu un plus la capitolul experiență.
„După transferurile din această vară pot să spun că avem un lot mai valoros decât cel de anul trecut, cu care putem să abordăm și altfel acest campionat. Avem și-un plus de experiență pe partea dreaptă, prin întoarcerea lui Cristian Adomnicăi, jucător în care ne punem mari speranțe și-n același timp am acoperit extrema prin aducerea jucătorului din Serbia. La pivot l-am adus lângă Baican pe Ionescu, post pe care aveam probleme pe partea de atac. În poartă a venit Erhan, un portar venit de la Călărași în care îmi pun mari speranțe și sper să facă un sezon bun”, a explicat Iulian Andrei.
Antrenorul Adrian Chiruț a spus că obiectivul pentru acest sezon rămâne același, menținerea în Liga Națională, dar atât el, cât și jucătorii își doresc mai mult.
„Conform bugetului pe care-l avem, obiectivul este același, menținerea în Liga Națională, cu toate că eu și ceilalți colegi simțim echipa mai puternică, prin venirea jucătorilor noi, dar și prin experiența acumulată de ceilalți în doi ani de evoluții în primul eșalon, fiind mult mai maturi în joc față de perioada când jucau în Divizia A. De aceea eu îmi doresc mai mult, și anume să accedem în play-off, dar vom vedea ce va fi și-n plus trebuie să luptăm la fiecare meci și să abordăm toate întâlnirile la victorie, indiferent de adversar”, a explicat Chiruț.
În același timp, din punct de vedere financiar echipa și clubul sunt cu banii la zi, ceea ce asigură liniște în lot.
„Din punct de vedere financiar suntem la zi și pe această cale mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava, Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și sponsorilor noștri. Sperăm s-o ținem tot așa și să aveam această liniște financiară, iar eu sunt sigur că așa va fi”, a completat Chiruț.
Studenții așteaptă cât mai mulți suporteri la sală în acest debut de sezon, dar și la meciurile ce vor urma
Ca în fiecare sezon, clubul CSU Suceava a scos la vânzare abonamente pentru meciurile de acasă, iar interesul a fost destul de mare din partea suporterilor. Mai mult, studenții așteaptă să fie încurajați de cât mai mulți spectatori, așa cum s-a întâmplat și-n ultimele două sezoane.
„Avem ceva emoții cu acest start de campionat, deoarece întâlnim o echipă puternică, acoperită foarte bine pe posturi, cu jucători de valoare și cu mare experiență.
Așteptăm multă lume la sală, deoarece avem mare nevoie de aportul publicului, mai ales că ne dorim să începem cu dreptul acest campionat. Știu că s-au vândut mai multe abonamente față de campionatul trecut, în jur de 70 și mai sunt cereri. Prețul unui abonament este de 100 de lei și este valabil la toate meciurile de acasă, inclusiv cele din a doua parte a campionatului, iar prețul unui bilet a rămas tot 10 lei”, a explicat Iulian Andrei.
Programul primei etape:
HC Dobrogea Sud – Dinamo București
Minaur Baia Mare – HC Buzău
CSM Făgăraș – CSM Focșani
Universitatea Cluj – CSM Bacău
Dunărea Călărași – Steaua București
CSU Suceava – CSM București
Politehnica Timișoara – Potaissa Turda


Universitatea Suceava va începe noul sezon cu un meci dificil, pe teren propriu, cu CSM București
Universitatea Suceava va începe noul sezon cu un meci dificil, pe teren propriu, cu CSM București
Antrenorii Universității Suceava își doresc în acest sezon ca echipa să ajungă în play-off
Antrenorii Universității Suceava își doresc în acest sezon ca echipa să ajungă în play-off


Recomandări