Handbal

Universitatea pierde locul de cupe europene după eșecul din Cupa României

Echipa de handbal CS Universitatea Suceava a părăsit Cupa României chiar din primul meci și a pierdut locul de cupă europeană din sezonul viitor, cu toate că a terminat campionatul pe locul patru.
Elevii antrenorului Răzvan Bernicu au pierdut aseară în sferturi în fața celor de la Potaissa Turda cu scorul de 30 – 32. Sucevenii au început destul de slab acest meci și au făcut o primă repriză modestă, la pauză fiind conduși la șapte goluri, scor 13 – 20.
În repriza secundă, universitarii au intrat mai motivați în teren și au recuperat din handicap. Pe finalul jocului, când erau conduși la patru goluri, studenții s-au apropiat la un singur gol, ajutați de două aruncări de la 7 metri apărate într-un minut de Șelaru și două goluri marcate în inferioritate. Din păcate, în ultimul minut, Turda reușește să se desprindă la două goluri, cu o angajare la pivot în prepasiv, iar Mitrea înscrie, dar golul este anulat pentru semicerc, scor final 32 – 30 pentru Potaissa.
Antrenorul Universității Suceava, Răzvan Bernicu, a declarat: „Din păcate, am intrat greu în meci și am făcut o primă repriză modestă. Partea a doua a fost total diferită, una în care jucătorii au respectat cerințele, dar nu am reușit egalarea, chiar dacă am fost peste ei în multe momente. Dacă la începutul campionatului federația a stabilit ca primele patru echipe din campionat să meargă în cupele europene, mai târziu a revenit și a păstrat sistemul vechi, iar în urma acestui eșec am pierdut locul în Europa”.

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului