Etapa cu numărul 13 din Liga Națională de Handbal a fost cu ghinion pentru echipa Universității Suceava, după înfrângerea de pe terenul uneia din contracandidatele la un loc de cupă europeană, Potaissa Turda, scor final 27 – 31.
Așa cum se aștepta, partida a fost una extrem de echilibrată, cu un ritm alert în majoritatea timpului, între două echipe apropiate valoric. Dacă studenții au avut un început mai bun de meci, experimentații jucători ai gazdelor, în frunte cu Sandu Iacob au echilibrat jocul și cele două echipe au mers cap la cap până în minutul 20.
Universitatea greșește trei atacuri poziționale, iar gazdele se duc la trei goluri în față și intră la vestiare cu două puncte avans, scor 14 – 12.
Jocul a fost întrerupt după o pană de curent ce a ținut 10 minute
Partea a doua începe cu un recital de ratări de ambele părți, iar după mai puțin de patru minute, întunericul a pus stăpânire pe sala din Turda, din cauza unor probleme ce au fost rezolvate după 10 minute, jocul fiind reluat după 20 de minute de pauză.
Potaissa își păstrează un avans de două sau trei goluri, dar la mijlocul reprizei, universitarii reușesc trei goluri consecutive și egalează la 21, chiar dacă rămân în inferioritate, după un cartonaș roșu gratuit, primit de Starikov.
Pe fondul unui joc agresiv în apărare, cele două echipe nu reușesc să se desprindă la mai mult de un gol și suspansul se prelungește pe finalul de partidă.
Din păcate, finalul aparține gazdelor, care se apără mult mai bine și reușesc să se distanțeze decisiv la patru goluri, 29 -25, profitând de lipsa soluțiilor din atacul pozițional al Universității, mai ales pe pivot, dar și din cauza unei epuizări fizice ce a dus la greșeli în apărare.
Diferența se menține și după ultimele două minute iar Potaissa Turda reușește să câștige două puncte importante în lupta pentru Europa, cu care se distanțează la cinci puncte de Suceava.
„A fost un meci foarte tensionat, din cauza mizei mari, dar unul din punct de vedere calitativ mai bun decât cel pe care l-am făcut cu Reșița. Cred că diferența s-a făcut din cauza lipsei de soluții pe pivot după eliminarea lui Starikov, la care s-a adăugat o anumită epuizare fizică pe final, din cauză căreia s-a greșit în apărare”, a explicat la finalul partidei de la Turda, directorul tehnic al studenților, Petru Ghervan.
Miercuri, Universitatea Suceava va avea din nou o partidă dificilă, de această dată pe teren propriu, în compania Pandurilor din Târgu Jiu, într-o confruntare programată să înceapă la ora 19.30, ce va fi transmisă în direct pe Digi Sport.
Handbal
Universitatea pierde la Turda pe final de joc
