Aseară, în etapa cu numărul 21 din Liga Națională de handbal, echipa Universității Suceava a bifat un nou eșec, al 12-lea din 19 etape disputate în acest sezon, pe terenul celor de la CSM Focșani, scor final 20 – 23. Sucevenii au început mai slab acest meci, dar și-au revenit și după 8 minute au condus pentru prima dată, 4 – 3 după un gol al lui Petrea. În minutul 10, Universitatea a ratat un 7 metri la 5 – 5, iar mai apoi s-a precipitat în atac și a comis mai multe greșeli neforțate, de care au profitat gazdele din Focșani, la care fostul inter dreapta al studenților Atila Eros a fost în mare formă în prima parte. Focșaniul s-a dus la patru goluri, studenții au mai redus din diferență, dar gazdele s-au distanțat apoi la cinci goluri. Scorul la pauză a fost 14 – 10.
Universitatea a început foarte bine partea a doua și a marcat de trei ori la rând, dar mai apoi nu prea a găsit soluții pe pozițional, dar chiar și așa s-a menținut la două goluri în spatele gazdelor. Greșelile din jocul Sucevei nu au încetat, iar Focșaniul s-a dus din nou la cinci goluri în minutul 53, 22 – 17. Până la final, universitarii au încercat să reducă din diferență, dar din păcate gazdele și-au conservat un avantaj de trei goluri, impunându-se cu 23 – 20.
„După două meciuri bune cu Vaslui și Dinamo, se pare că a intervenit o cădere în jocul nostru. Chiar dacă am bătut Focșaniul în amicale, știam că va fi o partidă grea și am încercat să-i mobilizez la maximum pe jucători. Am greșit mult și nu știu dacă din cauză că ne-am mobilizat prea mult sau am crezut că vom câștiga aici mai ușor, dar trebuie să trecem peste acest eșec și să pregătim următorul meci. Ne așteaptă o partidă dificilă, de trei sau șase puncte, dacă ne gândim la play-off și la faptul că am pierdut la Steaua în meciul tur”, a declarat antrenorul Adrian Chiruț.
În meciul de la Focșani, pentru Universitatea, Târzioru a reușit patru goluri, Baican și Polocoșer câte trei goluri fiecare, Mitrea, Șoldănescu și Olariu, câte două goluri, iar Burlacu, Petrea, Sipka și Puljizovic au marcat câte un gol fiecare.
Sâmbătă, 11 martie, Suceava va juca pe teren propriu, în compania celor de la Steaua București.
Etapa a 21-a
CSM Satu Mare – CSM Făgăraș 25 – 26
HC Vaslui – Dunărea Călărași 23 – 19
CSM București – HC Odorhei 29 – 29
Potaissa Turda – Poli Timișoara 31 – 25
CSM Focșani – CSU Suceava 23 – 20
Dinamo București – HC Dobrogea Sud 34 – 28
Steaua București a stat.
Clasament
1. Dinamo București 10 18 1 1 631 – 524 55
2. AHC Potaissa Turda 20 14 1 5 591 – 556 43
3. CSM București 20 13 1 6 570 – 502 40
4. HC Dobrogea Sud 20 12 2 6 543 – 497 38
5. HC Odorhei 19 11 4 4 556 – 517 37
6. SCM Politehnica Timișoara 20 9 4 7 514 – 489 31
7. HC Vaslui 19 9 1 9 486 – 514 28
8. AHC Dunărea Călărași 19 7 3 9 512 – 528 24
9. CSA Steaua București 19 6 5 8 485 – 488 23
10. CSU Suceava 19 7 0 12 502 – 511 21
11. CSM Focșani 2007 19 5 2 12 469 – 517 17
12. CSM Făgăraș 20 2 1 17 454 – 560 7
13. CSM Satu Mare 20 1 1 18 482 – 592 4