Handbal - Challenge Cup

Universitatea luptă astăzi pentru calificarea în sferturile de finală



Sucevenii vor să repete în fața croaților performanța din fața echipei israeliene Bnei Hertzeliya
Sucevenii vor să repete în fața croaților performanța din fața echipei israeliene Bnei Hertzeliya

La capătul unui drum infernal de 22 de ore cu autocarul, adversarii Universității în optimile Challenge Cup, croații de la RK Bjelovar, au ajuns la Suceava joi seara. După o noapte de odihnă la Hotelul Imperium, acolo unde s-au cazat, croații au efectuat ieri la amiază antrenamentul oficial în sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava. Chiar dacă ședința de pregătire a fost una lejeră, care a avut mai mult rol de dezmorțire, staff-ul celor de la Bjelovar nu a permis accesul presei decât în prima parte a antrenamentului, când s-au efectuat așa zisele mișcările de încălzire. La fel ca și sucevenii, croații alcătuiesc o echipă tânără, dinamică, astfel că toată lumea se așteaptă astăzi la un meci spectaculos, disputat în mare viteză. Chiar dacă vin dintr-o țară a cărei echipă națională se află în top pe plan mondial, croații nu se cred mari favoriți, ci din contră, par extrem de circumspecți înaintea „dublei” cu CS Universitatea Suceava.
De partea cealaltă, după mai mulți ani în care au participat cu succes în Challenge Cup, oficialii Universității o consideră pe RK Bjelovar drept cel mai puternic adversar pe care l-au întâlnit până acum în cupele europene. „Croația a câștigat acum două săptămâni medalia de bronz la Campionatele Europene. De aceea cred că un reprezentant al handbalului din această țară este oricând un adversar puternic și merită toată atenția noastră. Ceea ce a stat în puterea staffului tehnic și a jucătorilor cred că s-a făcut până la această oră și rămâne numai ca dorința de victorie și concentrarea să se manifeste pe teren”, a declarat directorul tehnic al „studenților”, Petru Ghervan.
Confruntarea dintre Universitatea Suceava și RK Bjelovar din prima manșă a optimilor Challenge Cup la handbal masculin va începe la ora 11.00 și va fi oficiată de o brigadă de arbitri din Macedonia. Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune TVR 2, lucru benefic pentru suporterii care n-au mai găsit bilete într-o sală cu o capacitate de doar 400 de locuri.
Echipa suceveană s-a calificat în optimile de finală ale Challenge Cup, după ce a trecut în turul inaugural, cu scorul general de 70-48, de israelienii de la Bnei Hertzeliya. De partea cealaltă, RK Bjelovar a ajuns in faza optimilor, după ce a trecut la limită, cu scorul general de 43-42, de polonezii de la KS “Azoty-Pulawy”.
Iată programul complet al optimilor de finală:
Universitatea Suceava (România) – RK Bjelovar (Croația)
HC Caraș Severin (România) – SSV Bozen (Italia)
Wacker Thun (Elveția) – Kolubara (Serbia)
Maccabi Tel Aviv (Israel) – AC Doukas (Grecia)
AC Diomidis Argous (Grecia) – HC Portovik (Ucraina)
HC Zubri (Cehia) – Sporting CP (Portugalia)
RK Siscia (Croația) – HC Kriens-Luzern (Elveția)
RK Maribor Branik (Slovenia) – RK Gradacac (Bosnia)



Recomandări