Echipa de handbal a Universității Suceava a rămas ultima reprezentantă a României din acest sezon al cupelor europene, după ce s-a calificat în sferturile de finală ale Challenge Cup, la finalul unei manșe în care a câștigat la Suceava la 11 goluri și a pierdut la trei goluri pe terenul adversarilor de la RK Bjelovar. Ieri, la sediul Federației Europene de Handbal a avut loc tragerea la sorți pentru următoarele faze ale cupelor europene, Universitatea Suceava picând cu portughezii de la Sporting Lisabona, o cunoștință mai veche a echipelor românești în Europa și unul din cei mai puternici adversari pe care studenții îi puteau întâlni în această fază. Jocul tur este programat pentru zilele de 17 – 18 martie la Suceava, urmând ca jocul din retur să se desfășoare la Lisabona în 24 sau 25 martie. Deși nu își doreau să joace cu portughezii, din motive financiare și sportive, oficialii suceveni cred că în această fază a competiției au ajuns doar echipe puternice și de aceea Universitatea va trebui să joace la potențial maxim pentru a spera la o calificare mai departe.
„Din câte știu este un adversar destul de dificil, unul pe care am vrut să-l evităm în această fază în care ne doream o echipă dintr-un campionat mai slab, precum Grecia. Nu știm prea mult în acest moment despre adversar și de aceea trebuie să strângem cât mai multe informații despre ei pentru a ne putea pune la din punct de vedere tehnico-tactic. Trebuie să fim pregătiți pentru orice adversar, dar deocamdată ne gândim la cele două etape din Liga Națională, cu Steaua și Caraș-Severin, pe care trebuie să le câștigăm și să ne apropiem de obiectiv”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
Sucevenii vor avea în teren și un adversar din România, mai exact interul dreapta Daniel Mureșan, jucător crescut la Minaur Baia Mare, care mai apoi a evoluat patru ani la HCM Constanța și în acest sezon joacă pentru Sporting Lisabona.
Sucevenii întâlnesc o câștigătoare a Challenge Cup, în sezonul 2009 – 2010, când portughezii au trecut în sferturi la un gol diferență de Știința Bacău și mai apoi în semifinale au învins formația RD Slovan, care i-a eliminat în sferturi pe suceveni. Pentru a ajunge în sferturi, portughezii au trecut de formația cehă HC Zubri. În tur a câștigat Sporting Lisabona cu scorul de 25-22, iar în returul din Cehia echipa gazdă s-a impus cu 26-23, oaspeții calificându-se ca urmare numărului mai mare de goluri înscrise în deplasare.





