Handbal

Universitatea joacă direct în primăvara europeană



Până la competițiile oficiale, handbaliștii suceveni transpiră din greu la antrenamente
Până la competițiile oficiale, handbaliștii suceveni transpiră din greu la antrenamente

Dacă în sezonul trecut a fost nevoită să joace în Challenge Cup din 16-imile competiției, în acest an studenții vor intra în competiție direct din optimi. Oficialii universitari au primit această veste zilele trecute de la Federația Europeană de Handbal, principalul motiv al acestei decizii fiind coeficientul mai mare de țară față de anul trecut, după punctele obținute de echipele românești în Europa. Sucevenii au avut și ei un aport foarte mare la creșterea acestui punctaj de țară, după ce au reușit alături de Reșița să joace finala Challenge Cup.
„Mă bucură foarte mult acest fapt și asta deoarece evităm niște cheltuieli destul de mari pe care le-am fi avut în această toamnă, mai ales că 2009 este un an foarte greu din punct de vedere financiar. Faptul că vom juca în primăvara europeană, direct în optimi se datorează în mare măsură rezultatelor echipei în Challenge Cup, mai ales acea finală prin care România a punctat foarte mult cu ajutorul nostru și al Reșiței”, a declarat antrenorul Petru Ghervan. Acesta a mai adăugat că prin evitarea 16-imilor, echipa suceveană are mult mai multe șanse să își îndeplinească obiectivul și anume accederea în semifinale.
Odorhei va juca în Challenge Cup
Principala candidată a Universității la un loc de Challenge Cup în sezonul trecut al Ligii Naționale, HC Odorhei va evolua și ea în această competiție, chiar dacă nu s-a calificat direct. Astfel, după ce Dinamo București nu s-a mai înscris în Cupa EHF, Federația Română de Handbal a hotărât ca prima echipă clasată sub cele calificate în cupele europene să joace în locul bucureștenilor. Totuși, forul european nu a acceptat ca formația din Odorhei să intre în EHF, deoarece ar fi fost diferența prea mare între aceasta și echipele calificate, dar a acceptat totuși să îi acorde un loc în 16-imile Challenge Cup.



Recomandări

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”