Handbal

Universitatea își dorește doi jucători de la Oradea



Petru Ghervan dorește întărirea lotului actual
Petru Ghervan dorește întărirea lotului actual

Aflată în faza de definitivare a lotului pentru sezonul ce urmează, echipa de handbal a Universității Suceava continuă negocierile cu cei șase jucători ce termină contractul, dar în același timp căută și alte soluții pentru completarea sau întărirea echipei. Astfel, oficialii suceveni și-au îndreptat atenția către doi jucători ce au evoluat la una din echipele retrogradate în acest an din Liga Națională, CSM Oradea. Aici este vorba de botoșăneanul Georgică Cântec, în vârstă de 21 de ani, jucător ce joacă pe postul de inter stânga și care a fost golgeterul orădenilor în sezonul ce s-a terminat, cu 139 de reușite și locul opt în clasamentul marcatorilor din prima ligă. Georgică Cântec a fost componentul echipei naționale de tineret, iar în acest an a fost convocat pentru prima dată la echipa de seniori a României, debutând în meciul cu Lituania, din luna martie. Al doilea jucător de la Oradea dorit de universitari este centrul Silvian Vasile Amihăesi, jucător originar din Piatra Neamț, ce este specializat pe postul de conducător de joc și care a reușit 77 de goluri pentru CSM Oradea și a fost ca și colegul său, component al naționalei de tineret.
Directorul tehnic al echipei Universitatea Suceava a declarat că deși a discutat cu cei doi, nu a primit încă nici un semnal de la clubul orădean.
„Am discutat cu cei doi sportivi de la Oradea și cu ei lucrurile sunt clare, dar mai rămâne să vedem ce pretenții are clubul. Din câte știu ei mai au un an de contract, dar au spus că au o clauză în contract ce stipulează faptul că pot fi lăsați să plece, în cazul în care echipa va retrograda. Trebuie să vedem și ce bani vor cere oficialii orădeni, de la care nu am primit nici un răspuns la solicitările noastre”, a declarat Petru Ghervan, cel care consideră că cei doi sportivi sunt tineri, de perspectivă, iar valoarea lor este peste divizia secundă.