La doar patru zile după succesul obținut în ultimele secunde ale meciului cu CSM Bacău, echipa de handbal a Universității Suceava va încheia mâine, de la ora 18.00, turul Ligii Naționale, cu un meci dificil pe terenul celor de la CSM Focșani. Partida se anunță una mai dificilă decât ar fi trebuit să fie în mod normal, și asta din cauza absențelor din lotul pregătit de antrenorii Adi Chiruț și Iulian Andrei. Mai mult, focșănenii joacă foarte bine pe teren propriu, unde au pierdut doar cu Dinamo, Dunărea Călărași și AHC Dobrogea Sud, obținând o victorie importantă la Turda.
„Va fi un meci foarte greu, cu o echipă ce și-a păstrat toți jucătorii din sezonul trecut și este una omogenă. Au un plus de la venirea pe banca tehnică a lui Sandu Iacob. Noi sperăm să continuăm forma bună prin care trecem și să ne întoarcem de la Focșani cu punct sau puncte. A fost un tur greu de campionat, și asta deoarece am avut mulți jucători accidentați, printre care m-am numărat și eu, cu probleme la braț, la picior. Sunt bucuros că pe acest final de tur ne-am revenit și am reușit să urcăm în clasament”, a explicat Adi Târzioru, cel mai bun jucător din meciul cu Bacău, cel ce a înscris și golul victoriei când mai erau 5 secunde de joc.
Antrenorul secund al studenților, Iulian Andrei, speră ca jucătorii accidentați să revină cât mai repede la pregătire
Antrenorul secund al studenților și portar al echipei, Iulian Andrei, este conștient că echipa suceveană va avea un meci foarte greu la Focșani, și asta deoarece Universitatea va trebui să improvizeze pe posturi din nou din cauza accidentărilor și să suplimenteze lotul cu jucători de la echipa a doua.
„Ne așteaptă un meci foarte dificil, ca toate celelalte din acest sezon de până acum. Au un grup unit și omogen, la care au mai adus jucători, dar și o bancă tehnică nouă. Noi, din păcate, avem mulți jucători importanți ce sunt accidentați, Burlacu, cele două extreme drepte, Olariu și Lakovic, în timp ce Petrea se va opera astăzi la un deget de la picior, operație ce a fost amânată pentru a juca și la cele trei meciuri din care am luat toate punctele. Sperăm să revină cât mai repede, deoarece avem nevoie de ei. Ne dorm să venim de la Focșani cu cel puțin un punct, deși știm că vom avea o misiune foarte dificilă în aceste condiții”, a declarat Iulian Andrei.
Secundul sucevenilor a mai adăugat că echipa stă bine la capitolul financiar și speră ca-n această lună să primească ultima tranșă din contractul cu Primăria Suceava.
„Cu banii stăm bine deocamdată și suntem cu salariile la zi. Așteptăm zilele următoare să primim de la Primăria Suceava și ultima parte din contract, mai ales c-am făcut săptămâna trecută ultimul decont. Cu această ocazie dorim să mulțumim finanțatorilor noștri, Primăria și Consiliul Local Suceava, Universitatea «Ștefan cel Mare» Suceava, și celorlalți sponsori ce sunt alături de noi. A fost o primă parte de campionat mult mai grea decât ne așteptam, și asta din cauza indisponibilităților. Am făcut un pas greșit la Buzău și am pierdut trei puncte, cu care am fi fost într-un grafic normal. Sper să ne întregim lotul cât mai repede și cu o pregătire bună de iarnă să reluăm lupta pentru îndeplinirea obiectivului cu forțe proaspete”, a explicat Iulian Andrei.
Universitatea Suceava va încheia meciurile oficiale din acest an, la mijlocul săptămânii viitoare, când va juca la CSM București, în prima etapă a returului.
Etapa a 13-a
CSM București – Politehnica Timișoara 22 – 20
Potaissa Turda – AHC Dobrogea Sud
Universitatea Cluj – Steaua București
CSM Focșani 2007 – CSU din Suceava
Dinamo București – Minaur Baia Mare
CSM Bacău – CSM Făgăraș
CS HC Buzău 2012 – Dunărea Călărași
Clasamentul Ligii Naționale
1. CSM București 12 10 1 1 330 276 31
2. AHC Dobrogea Sud 12 10 0 2 352 282 30
3. Politehnica Timișoara 13 7 4 2 349 324 25
4. CSA Steaua București 12 7 2 3 333 310 23
5. AHC Dunărea Călărași 11 6 3 2 312 281 21
6. AHC Potaissa Turda 12 6 3 3 353 326 21
7. CS Dinamo București 10 6 2 2 308 270 20
8. CS Minaur Baia Mare 12 5 2 5 348 333 17
9. CSM Focșani 2007 12 5 1 6 322 311 16
10. CSU din Suceava 12 3 2 7 294 325 11
11. CSM Bacău 12 3 0 9 309 363 9
12. CSM Făgăraș 12 2 2 8 289 329 8
13. CS HC Buzău 2012 12 2 0 10 283 332 6
14. CS Universitatea Cluj 12 0 0 12 295 415 0