Handbal

Universitatea începe campionatul cu o deplasare dificilă la Caraș-Severin



Georgică Cântec va fi singura absență a sucevenilor în meciul de la Reșița
Georgică Cântec va fi singura absență a sucevenilor în meciul de la Reșița

Echipa de handbal a Universității Suceava revine în competițiile oficiale cu două zile mai repede decât era programat inițial și asta deoarece sala de la Reșița este ocupată în weekend de alte manifestări. Elevii antrenorului Leonard Bibirig vor avea mâine seară, de la orele 19.00, o partidă dificilă pe terenul celor de la HC Caraș-Severin, meci ce va fi transmis în direct pe postul de televiziune Digi Sport 2. Universitarii vor pleca în această dimineață spre Reșița, urmând ca seara, de la orele 20.00 să facă un antrenament în sala polivalentă unde va avea loc meciul. Înaintea acestui test important pentru elevii săi, antrenorul Leonard Bibirig este destul de rezervat și crede că va fi un meci deschis oricărui rezultat, în care Reșița va avea avantajul terenului propriu.
„Un început de campionat în care întâlnim un adversar cu jucători foarte experimentați, foști sau actuali componenți ai naționalei, ce pot specula oricând greșeala adversarului. Noi avem un joc în viteză în care mai apar și greșeli, dar dacă le vom elimina mai ales pe cele tehnice individuale și vom finaliza bine putem face o surpriză frumoasă la Reșița”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig. După perioada de pregătire din această vară, tehnicianul Universității s-a arătat destul de mulțumit de forma sportivă în care se află echipa, dar a mai adăugat că este loc și de mai bine.
La acest prim meci sezonul 2012 – 2013 din Liga Națională de Handbal, din lotul sucevenilor va lipsi doar Georgică Cântec, jucător care încă nu s-a refăcut după accidentarea la cot de la memorialul „Mihai Mironiuc”, oficialii Universității preferând să-l menajeze atât la ultimele meciuri de pregătire, cât și la cel de la Reșița.