Handbal

Universitatea II va avea deplasări mai lungi în acest sezon



A doua echipă de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava, ce evoluează în eșalonul secund va avea din acest sezon deplasări mult mai lungi și mai obositoare decât a avut până acum. Marți, în cadrul Consiliului de Administrație a Federației Române de Handbal s-a hotărât ca din sezonul 2011 – 2012, Divizia A să fie formată doar din două serii, est și vest, și nu patru, câte a avut până în această vară eșalonul secund. Dacă vor exista condițiile necesare punerii în aplicare a acestei hotărâri, fiecare serie va avea un număr de 14 echipe, sucevenii urmând să dispute 26 de meciuri pe parcursul turului și returului din campionat. Directorul tehnic al echipei sucevene, Petru Ghervan este de părere că această schimbare va aduce cheltuieli în plus pentru echipa locală, dar și deplasări mai lungi.
„Din punctul nostru de vedere, acest format nou de campionat va duce la cheltuieli mai mari, deoarece dacă până acum ne deplasam pe distanțe mai scurte și puteam ajunge în aceeași zi, din acest sezon vom fi nevoiți să mergem cu o zi înaintea meciului, fapt ce implică bani de cazare și masă. Federația își dorește această schimbare, dar vom vedea în ce măsură va putea fi pusă în aplicare, existând riscul să se înscrie foarte puține echipe în fiecare serie”, a explicat Petru Ghervan.
În aceeași ședință a FRH s-a mai stabilit un nou format la promovarea în Liga Națională și anume faptul că din acest sezon la barajul de calificare se vor lupta șase echipe și nu patru, câte erau până în acest an. Astfel, acest turneu de rămânere sau promovare în primul eșalon va avea la start șase echipe din care vor promova doar două, noutatea fiind că vor avea dreptul la baraj și formațiile clasate pe locul doi în cele două serii ale Diviziei A. Dacă în acest sezon ce s-a încheiat au retrogradat direct două echipe din Liga Națională, din sezonul ce urmează vor intra în barajul pentru rămânere și următoarele două clasate, adică cele de pe locurile 11 și 12.