Fără patru titulari, rămași la Suceava pentru meciul primei echipe cu Odorheiul, echipa a doua a Universității a reușit un meci bun la CSM Focșani, întorcându-se cu cele două puncte, după o victorie cu scorul de 35-32.
Începutul de meci a fost unul echilibrat, cu un ușor avantaj al gazdelor, care conduceau în minutul 20 cu 11-8, dar sucevenii au revenit și au înscris de mai multe ori fără să primească gol, intrând la vestiare cu un avantaj de trei goluri, scor 19-16. Experiența jucătorilor din Focșani s-a cunoscut și în repriza secundă, când gazdele au egalat și au mers cap la cap până pe final, când nu au mai rezistat fizic în fața sucevenilor, mult mai bine pregătiți la acest capitol.
„Am întâlnit un adversar experimentat, care joacă în această formulă de cel puțin trei ani, și asta s-a cunoscut în ambele reprize, când jocul a fost unul echilibrat, mai ales în debutul meciului. Din nou am reușit să ținem un ritm susținut și pe final ne-am desprins cu ajutorul pregătirii fizice superioare”, a declarat la final antrenorul sucevenilor, Răzvan Bernicu.