Handbal

Universitatea II, prima înfrângere stagională



Răzvan Bernicu reclamă avantajul pro-gazde din meciul de la București
Răzvan Bernicu reclamă avantajul pro-gazde din meciul de la București

Echipa a doua a Universității Suceava a suferit ieri prima înfrângere din actuala ediție de campionat. Elevii antrenați de Răzvan Bernicu au cedat cu scorul de 35-31 (17-15), în etapa a doua a Seriei I a Diviziei A de handbal masculin, pe terenul formației Interhandball București.
Confruntarea a fost echilibrată pe aproape tot parcursul, dar greșelile de arbitraj în favoarea gazdelor au înclinat în finala balanța pentru gazde. „Am jucat cu o echipă destul de puternică, întărită cu jucători care au evoluat în Liga Națională. Partida a fost echilibrată, iar dacă arbitrii nu le dădeau 20% gazdelor cred că altul era rezultatul”, a declarat Răzvan Bernicu.
Pentru suceveni au înscris Bahan (9 goluri), Petrea (9 goluri), Smeu (4 goluri), Vele (3 goluri), Țigănașu (2 goluri), Cadar (2 goluri), Dumitraș (1 gol), Șerban (1 gol).
Sucevenii vor evolua pentru prima dată pe teren propriu în acest sezon joi, cu începere de la orele 17.00. Universitatea II Suceava va primi replica celor de la AS Teleormanul Alexandria, meciul urmând să aibă loc în sala Liceului cu Program Sportiv Suceava.