Vineri, în aceeași zi cu prima echipă au revenit la antrenamente și handbaliștii echipei secunde de handbal a Clubului Sportiv Universitar din Suceava. În primele două zile, handbaliștii pregătiți de antrenorul Ioan Tcaciuc au avut antrenamente ușoare, cu jocuri complementare, școala alergării și foarte puțin pe plan fizic. După această reacomodare la efort, de astăzi, handbaliștii suceveni vor intra într-o pregătire asemănătoare cu cea din cantonamente, cu două antrenamente pe zi în mai multe zile din săptămână.
Până la reluarea campionatului în eșalonul secund, Divizia A, pe 2 februarie, Ioan Tcaciuc își dorește ca echipa pe care o pregătește să facă cel puțin două meciuri de pregătire, iar în perioada ce urmează va căuta adversari, unul dintre ei fiind echipa CSM Bacău, ce activează în aceeași serie cu Universitatea II.
„Am hotărât să începem pregătirea mai repede deoarece e timpul foarte scurt până la reluarea campionatului. După două zile de reacomodare la efort ne vom pregăti la Suceava într-un regim de cantonament. Din fericire nu prea am avut mari probleme cu accidentările în prima parte a sezonului regulat și sper să nu avem nici până la finalul sezonului. Parțial sunt mulțumit de evoluția echipei după 10 etape, dar mai e mult de muncă. În primul rând la relațiile dintre jucători, deoarece sunt doar de patru luni împreună și nu-i ușor, mai ales că jumătate sunt juniori, iar jumătate seniori. Apărarea e capitolul la care suferim cel mai mult, deoarece apar diferențe de forță și experiență în fața unor adversari mult mai maturi, dar și la finalizare mai avem unele sincope”, a explicat antrenorul Ioan Tcaciuc.
Tehnicianul echipei a doua de la Universitatea Suceava a mai adăugat că unii jucători au crescut de la începutul sezonului și speră ca măcar unul dintre ei să facă pasul la prima echipă. De altfel, Cosmin Lupu a fost la 3 sau 4 meciuri cu lotul din Liga Națională, iar Alupoaie a cochetat și el cu prima echipă. Alți doi jucători ai echipei ce sunt în ultimul an de juniori II vor fi de astăzi la o acțiune de selecție și testare a jucătorilor din țară organizată de Federația Română de Atletism în cadrul unui program mai mare ce se numește Plan Talent. Este vorba de interul stânga Eusebiu Fedic și pivotul Cristi Bejenariu, ultimul participând pentru a doua oară în acest proiect.
Universitatea II va reîncepe meciurile oficiale pe 2 februarie, cu prima etapă din turul II al sezonului regulat, când va juca pe teren propriu cu CSU Galați. După terminarea returului II, primele două clasate din fiecare serie vor merge la turneul final, iar la turneul final, primele două echipe vor promova direct în Liga Națională, iar următoarele două vor merge la turneul de baraj. Echipele satelit ale cluburilor din Liga Națională, așa cum este și Universitatea II, nu au drept de promovare în primul eșalon.
Clasamentul seriei I din Divizia A
1. CSM Vaslui 10 10 0 0 367 231 30
2. CSU Galați 10 6 1 3 261 260 19
3. CSU CNOT Brașov 10 5 0 5 308 313 15
4. CSU din Suceava II 10 5 0 5 282 323 15
5. CSM Bacău 10 2 0 8 283 326 6
6. CSM Botoșani 10 1 1 8 254 302 4