Echipa secundă de handbal a Universității Suceava a încheiat sezonul 2009 – 2010 al Diviziei A cu o victorie în fața propriilor spectatori, scor 36 – 30, în compania celor de la HC Vaslui. Oaspeții nu au venit la Suceava doar într-o simplă excursie, dovadă fiind și scorul de la pauză, 17 – 16 în favoarea vasluienilor. În repriza secundă, plusul de valoare și experiență din tabăra Universității și-a spus cuvântul, sucevenii preluând conducerea și câștigând partida în final cu scorul de 36 – 30. După 20 de etape disputate în acest sezon al Diviziei A, elevii antrenorului Leonard Bibirig au acumulat un număr de nouă victorii, patru egaluri și șapte înfrângeri, terminând pe locul al treilea în clasamentul seriei, cu 21 de puncte. Universitatea II a avut și cel mai bun atac al seriei, marcând nu mai puțin de 639 de goluri, cu 19 mai mult decât prima clasată, Universitatea Galați, echipă ce va participa la barajul pentru promovare. În același sezon, federația a decis penalizarea cu un punct a echipei Universitatea II pentru nerespectarea cerințelor de vârstă, după ce într-un meci de pe teren propriu cu LPS Piatra Neamț, universitarii au avut în teren prea mulți jucători foarte tineri.
„La finalul acestui campionat pot spune că ne-am îndeplinit cele două obiective pe care ni le-am propus. Pe lângă clasarea în primele trei echipe în clasament mă bucur că o parte din jucătorii echipei au crescut în valoare și au acumulat experiența necesară trecerii la prima echipă. Cel mai bun exemplu este cel al lui Acatrinei și Roșu, jucători care au progresat foarte mult și au făcut pasul spre prima echipă, mutare pe care o aștept și de la alți jucători de la echipa a doua”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig. Din păcate, sezonul 2009 – 2010 nu a trecut fără probleme medicale pentru studenți, cea mai gravă fiind a portarului Spiridon, cel care a fost operat la ligamentele genunchiului, fapt pentru care a fost nevoit să facă pauză timp de șase luni de zile. Tehnicianul Leonard Bibirig speră ca până la finalul lunii august, Spiridon să revină la programul normal de antrenamente, pentru a putea evolua în noul campionat.
Clasamentul final a seriei I din Divizia A
1. Universitatea Galați 20 16 0 4 610 – 506 32
2. Politehnica Iași 20 12 2 6 572 – 514 26
3. Universitatea II Suceava 20 9 4 7 639 – 577 21*
4. CSM Focșani 20 7 3 10 508 – 508 17
5. HC Vaslui 20 6 2 12 493 – 571 14
6. LPS Piatra Neamț 20 3 3 14 546 – 6929
* Echipă penalizată cu 1 punct pentru nerespectare cerințe vârstă