Handbal

Universitatea II a încheiat anul cu o remiză



Echipa secundă de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava a remizat ieri, pe teren propriu, scor 28-28, în compania echipei CSM Călărași, în ultimul meci oficial din acest an programat în Divizia A.
Așa cum se așteptau, sportivii pregătiți de antrenorul Răzvan Bernicu au avut un meci destul de greu în compania unei echipe ce avea tot 14 puncte în clasament. Partida a fost una destul de echilibrată, ambele echipe conducând pe tabelă în mai multe rânduri, dar nici una nu a reușit să se distanțeze decisiv. Dacă la pauză oaspeții au intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 15-13, în partea a doua, Universitatea II a revenit și a egalat, dar nu reușit să câștige acest meci.
Antrenorul sucevean, Răzvan Bernicu, a declarat: „Ne așteptam la un meci greu și așa a fost, mai ales că am avut doi accidentați și am jucat tot meciul cu doar nouă jucători în teren, plus portarul. Pot spune că este un rezultat echitabil și dacă eram mai atenți pe final puteam câștiga, dar în același timp puteam să-l și pierdem când am încheiat în inferioritate numerică”.
În meciul cu CSM Călărași, pentru Universitatea II au reușit să marcheze sportivii: Vele (10 goluri), Zmeu (7), Cadar, Burlacu și Aldica, câte 3 goluri fiecare, iar Camilari și Târzioru, câte un gol fiecare.
Chiar dacă au terminat competițiile oficiale pentru anul 2011, studenții vor continua pregătirea, urmând să aibă două săptămâni de pauză în perioada sărbătorilor.