Ieri s-a dat startul și în Divizia A de Handbal, acolo unde echipa a doua a Universității Suceava a debutat cu o victorie pe terenul Politehnicii Iași, scor 39-33, într-un campionat în care divizia secundă are o nouă structură, identică cu Liga Națională, cu 14 echipe în serie și cu jocuri tur-retur.
După un joc echilibrat în primul sfert de oră, elevii antrenorului Răzvan Bernicu au reușit să se desprindă pe tabelă la două și mai apoi cinci goluri, intrând la pauză cu un avantaj de patru goluri, scor 19-15. Diferența s-a menținut până pe final, când, cu patru minute înainte de expirarea timpului de joc, gazdele de la Iași au profitat de două greșeli din tabăra suceveană și s-au apropiat la două goluri, scor 33-31. Universitarii nu s-au mai grăbit în atac și au condus ostilitățile pe final, impunându-se cu scorul de 39-33.
„Sportivii noștri au avut o evoluție bună în teren și, după un început echilibrat, am reușit să ne impunem stilul de joc până la final. În acest meci s-a văzut clar că jucăm pentru al doilea an cam în aceeași formulă, astfel că relațiile de joc sunt mult mai bine legate. În această nouă formulă de campionat vom avea deplasări mai lungi și mai obositoare, dar și mai multe meciuri cu echipe pe care nu le știm, și asta nu poate decât să-i ajute pe jucători în drumul lor spre prima echipă”, a declarat antrenorul Universității II Suceava, Răzvan Bernicu.
În cea de-a doua etapă, pe 25 septembrie, universitarii vor juca tot în deplasare, la ACS Interhandball București.