Handbal

Universitatea II a câștigat la Bacău fără să joace



Echipa secundă de handbal a Universității Suceava rămâne lider în seria A din Divizia A, după ce în această săptămână a obținut o nouă victorie, de această dată pe terenul ultimei clasate, Știința II Bacău. Elevii antrenorului Răzvan Bernicu au câștigat cele două puncte puse în joc fără să joace nici un minut și asta deoarece gazdele nu s-au prezentat la teren, pierzând astfel cu scorul de 0 – 10. Jucătorii Universității II Suceava au făcut această deplasare și s-au prezentat la teren, la fel ca și arbitrii întâlnirii, dar echipa băcăuană nu a apărut în cele 10 minute cât prevede regulamentul. Antrenorul sucevenilor este de părere că băcăuanii nu s-au prezentat la această partidă din cauza faptului că nu au avut jucători și asta deoarece majoritatea componenților sunt juniori I și aveau meciuri la turneul semifinal al Campionatului Național pentru această categorie de vârstă. Totuși, Răzvan Bernicu este de părere că oficialii din Bacău trebuiau să anunțe din timp că nu au cum să se prezinte, pentru ca echipa suceveană și arbitrii să nu mai facă acest drum degeaba.
Handbaliștii suceveni vor juca din nou astăzi, dar pe teren propriu, de la orele 13.00, în compania celor de la LPS Piatra Neamț, imediat după ce se va termina derbiul etapei cu numărul 22 din Liga Națională, dintre Universitatea Suceava și HC Odorhei, mai exact locul trei cu locul doi.
Clasamentul seriei A din Divizia A
1. Universitatea II Suceava 20 15 0 5 567 – 507 30
2. HC Vaslui 21 14 1 6 549 – 503 29
3. Universitatea Galați 20 12 1 7 515 – 432 25
4. Politehnica Iași 21 11 1 9 511 – 508 23
5. CSM Focșani 2007 20 9 3 8 459 – 431 21
6. LPS Piatra Neamț 21 4 0 17 452 – 581 6**
7. Știința II Bacău 21 4 0 17 253 – 344 -5*
* Echipă penalizată cu 13 puncte pentru nerespectarea cerințelor de vârsta
** Echipă penalizată cu 2 punct pentru nerespectarea cerințelor de vârstă



Recomandări