Handbal

Universitatea este la un pas de Cupele Europene

Petru Ghervan, aproape de o mare performanță împreună cu echipa suceveană
Petru Ghervan, aproape de o mare performanță împreună cu echipa suceveană

Ajutată de jocul rezultatelor, echipa locală de handbal CS Univeristatea Suceava este foarte aproape de o participare în premieră pentru județul nostru într-o cupă europeană. După penultima etapă din Liga Națională desfășurată zilele trecute, antrenorul Petru Ghervan este foarte încrezător în șansele echipei sale de a juca în Challenge Cup și asta pentru că principalele candidate la locurile 5 și 6 au înregistrat rezultate normale, conform calculelor pe care și le-a făcut tehnicianul sucevean. „După rezultatele din etapa a 25-a pot spune că nu mai avem cum să pierdem poziția a șasea în clasament indiferent de ce se întâmplă în ultima etapă. Mai mult, la finalul campionatului putem să ne clasăm și o poziție mai sus, dar asta numai în cazul în care echipa din Odorhei își dorește un loc de cupă europeană și va învinge în disputa directă cu Baia Mare”, a declarat tehnicianul sucevan Petru Ghervan. După ce a văzut meciul tur din finala Challenge Cup, unde Reșița a pierdut la un singur gol, Petru Ghervan este convins că echipa colegului de la națională, Aihan Omer va câștiga lejer acasă în fața unei echipe ce a arătat carențe în apărare, mai ales la capitolul tehnică, acest lucru aducându-le sucevenilor o participare în cupele europene chiar și de pe locul șase.
Chiar și locul 6 poate asigura prezența în Europa
Astfel, în etapa de sâmbătă, dacă Baia Mare va câștiga partida cu Odorhei, iar Suceava va pierde la Constanța, băimărenii vor urca pe locul cinci, iar Universitatea va coborî pe șase, loc ce permite participarea în Europa doar în cazul în care Reșița va câștiga pentru a doua oară consecutiv Challenge Cup. Prin această clasare în primele șase echipe din Liga Națională, studenții și-au îndeplinit și obiectivul propus, chiar dacă acesta s-a schimbat pe parcursul campionatului, din locul 7 în luna iulie a anului trecut în locul 6. Mai mult, Universitatea are mari șanse să ajungă cu un an mai devreme în cupele europene, așa cum prevedea strategia pe patru ani a clubului sucevean. Având în vedere cheltuielile suplimentare ce vor rezulta din participarea în competiția europeană, Consiliul de Administrație al CS Universitatea a aprobat fără probleme suplimentarea bugetului pentru cel puțin două tururi preliminare. Totuși, cea mai mare problemă ar fi sala unde vor juca studenții, în acest sens Petru Ghervan intenționând să facă o cerere pentru o derogare de la forul european prin care sala LPS să poată găzdui o astfel de partidă.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. Steaua București 25 20 2 3 833-701 42
2. HCM Constanța 25 16 4 5 732-632 36
3. UCM Reșița 25 17 1 7 796-731 34
4. Știința Bacău 25 13 6 6 806-759 32
5. Universitatea Suceava 25 13 3 9 752-701 29
6. Minaur Baia Mare 25 13 3 9 742-707 29
7. HC Odorhei 25 12 3 10 698-714 27
8. Dinamo București 25 13 0 12 730-701 26
9. CSM Medgidia 25 11 3 11 725-732 25
10. Lignitul Târgu Jiu 25 12 0 13 669-689 24
11. Poli Timișoara 25 10 0 15 624-646 20
12. CSM Oradea 25 6 3 16 693-747 15
13. Uztel Ploiești 25 5 0 20 632-761 10
14. Romvag Caracal 25 0 0 25 602-813 0

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului