Handbal

Universitatea este la 60 de minute de sferturile Challenge Cup



Petru Ghervan și compania au avut drum greu
Petru Ghervan și compania au avut drum greu

Echipa de handbal a Universității Suceava a început foarte bine campania din acest sezon a Challenge Cup, după ce sâmbătă trecută a câștigat la 11 goluri, scor 31 – 20, în fața ucrainenilor de la Time Burevestnik Lugansk, în turul optimilor acestei competiții. Astăzi, de la orele 14.00, elevii antrenorului Leonard Bibirig vor disputa returul acestei manșe în Ucraina, acolo unde se va stabili echipa ce merge mai departe în sferturile Challenge Cup. Plecată spre Lugansk joi dimineață, delegația suceveană a făcut nu mai puțin de 19 ore pe drum. Studenții au mers până la Lvov cu autocarul, acolo de unde au plecat cu avionul până în capitala Ucrainei, Kiev. Din păcate, avionul cu care trebuiau să ajungă la Lugansk a fost anulat și de aceea universitarii au fost nevoiți să se urce în altă aeronavă ce i-a dus la Donețk. De acolo, echipa Universității a mers cu un autocar până la Lugansk, localitate aflată la 40 de kilometri de granița cu Rusia. Ajunși în jurul orei 3.00, handbaliștii suceveni au efectuat ieri la orele 13.00, un antrenament în Palatul Sporturilor din Lugansk, acolo unde astăzi, de la orele 14.00 se va disputa meciul. Chiar dacă au câștigat la 11 goluri la Suceava, universitarii nu vor avea o misiune prea facilă la Lugansk și asta deoarece în echipa locală vor reveni doi dintre titulari, Serghei Troțenko, veteranul lotului ucrainean, în vârstă de 33 de ani și extrema Serghei Zhuk, despre care Petru Ghervan a precizat că este un jucător tehnic.
Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din Belarus, formată din Dmitri Nabokau și Serghei Kulik, observatorul delegat de EHF la acest joc fiind Jacek Wroblewski din Polonia.