Universitatea din Suceava, în clasamentul mondial al universităților, QS World University Ranking

Universitatea din Suceava, în clasamentul mondial al universităților, QS World University Ranking
Universitatea din Suceava, în clasamentul mondial al universităților, QS World University Ranking

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a intrat în clasamentul mondial al universităților (QS World University Ranking), dat publicității de compania britanică Quacquarelli Symonds. USV este alături de alte 10 universități din România în acest clasament, a anunțat, miercuri, prorectorul USV, prof.univ.dr. Mihai Dimian. Prorectorul Dimian a arătat că trei universități din România se situează între pozițiile 1001 și 1200, iar 8 între pozițiile 1200 – 1300. „Finanțarea acordată de stat în perioada evaluată situează USV pe locurile 22-23 în România, iar celelalte universități din România prezente în top au avut bugete de două ori până la șase ori mai mari decât al USV”, a subliniat profesorul Dimian.
Pe locurile 1001-1200 se află, în ordine alfabetică, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea din București. Pe locurile 1201+ sunt: Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” Iași, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea Politehnică București, Universitatea Politehnică din Timișoara.
Potrivit site-ului www.edupedu.ro, în ediția din acest an, universitățile au fost evaluate după criterii ce includ reputația academică, reputația angajatorilor, citări, număr de studenți per facultate, statutul, atractivitatea internațională. Anul trecut, în acest clasament figurau, peste pragul de 1.000, Universitatea „Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca” și Universitatea din București.
Topul la nivel mondial este condus, pentru al zecilea an consecutiv, de Massachusetts Institute of Technology (MIT), universitate la care a fost admis și suceveanul David Turtureanu, șeful de promoție din acest an al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava.
Urmează, în ordine, University of Oxford, Stanford University, University of Cambridge, Harvard University, California Institute of Technology (Caltech), Imperial College London, ETH Zurich – Swiss Federal Institute of Technology, UCL și University of Chicago.

Recomandări

USV se menține pe locul 7 între universitățile românești ierarhizate în cadrul QS WUR Sustainability 2026

Prima ediție a conferinței studențești Liter@t, organizată la Suceava de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării

Zece distincții obținute de reprezentanții USV la International Exhibition of Research, Innovations and Inventions (PRO INVENT 2025)