Universitatea din Suceava a premiat cei mai buni elevi de la Olimpiada de limbi romanice

Universitatea din Suceava a premiat cei mai buni elevi de la Olimpiada de limbi romanice
Universitatea din Suceava a premiat cei mai buni elevi de la Olimpiada de limbi romanice

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a premiat patru dintre elevii care au participat la faza națională a Olimpiadei de Limbi Romanice, competiție desfășurată în perioada 7-11 aprilie, la Târgu Mureș.
Potrivit reprezentanților USV, „consecventă în efortul de a întări conexiunea dintre învățământul preuniversitar și cel universitar, Universitatea din Suceava a oferit și în acest an premii la Olimpiada națională de limbi romanice.
Trei e-readers Kindle și un premiu în bani au fost dăruite unor elevi care s-au remarcat, fie în discursul scris, fie în cel oral, prin capacitatea de a pune în valoare diversitatea culturilor lumii și a interacțiunilor între acestea. Datorită sprijinului membrilor comisiilor centrale, cei doi vicepreședinți de la limba franceză și de la limba spaniolă – cadre didactice din universitatea suceveană – au înmânat premiile puse la dispoziție de Rectoratul USV.
Au fost premiați următorii elevi: Lavinia Ioana Petrică, de la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” Topoloveni, județul Argeș, elev ce s-a remarcat la disciplina limba franceză, Larisa Emanuela Cuțurean, de la Liceul „Jean-Louis Calderon” Timișoara, județul Timiș (limba spaniolă), Andrei Iulian Sandu, de la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța (limba italiană) și Victor Morozov, de la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea (limba franceză).

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi