Handbal

Universitatea debutează în Cupa României cu Potaissa Turda



Sucevenii speră într-un rezultat mai bun cu Potaissa decât cel din luna ianuarie
Sucevenii speră într-un rezultat mai bun cu Potaissa decât cel din luna ianuarie

Echipa de handbal a Universității Suceava debutează astăzi, de la ora 17.00, în actuala ediție a Cupei României, ce va avea loc la Ploiești în perioada 5 – 9 martie. După tragerea la sorți ce a avut loc la federație, în optimile acestei competiții, elevii antrenorului Răzvan Bernicu au picat să joace cu una din cele mai tari și mai în formă echipă din acest sezon al Ligii Naționale, Potaissa Turda. În acest sezon, sucevenii s-au întâlnit de două ori cu adversarii din Turda la care evoluează foștii „studenți”, Bursuc, Adomnicăi, Dediu și Țigănașu, în tur pierzând fără drept de apel, la zece goluri diferență, în timp ce în meciul din retur a pierdut la doar două goluri pe teren propriu, scor 24 – 26.
„Ca și-n campionat vom avea un meci foarte dificil, în compania unei echipe ce după părerea mea este cea mai în formă în acest campionat. Îi cunoaștem destul de bine și ne dorim să facem un meci bun, la finalul căruia sperăm să nu avem parte de jucători accidentați, deoarece mai avem multe jocuri importante în campionat și avem nevoie de tot lotul. Este bine că s-a schimbat sistemul, astfel încât toată lumea să aibă o șansă, așa cum se întâmplă în campionatele străine. Sunt multe meciuri într-un timp scurt, mai ales pentru cei ce vor ajunge în finală, dar și pentru cei ce joacă în cupele europene”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
Tehnicianul sucevean a mai adăugat că acest turneu nu avea cum să se desfășoare după terminarea campionatului, această perioadă fiind cea mai potrivită. Pentru Cupa României, sucevenii nu vor putea conta pe Gabriel Burlacu, jucător ce a rămas acasă să facă investigații medicale, după ce săptămâna trecută a acuzat dureri la spate.
În acest an, sistemul Cupei României s-a schimbat, în competiție intrând toate echipele din cele trei eșaloane, cele venite din calificări alăturându-se celor 12 echipe din Liga Națională, ce s-au calificat din oficiu în optimi.
Programul optimilor Cupei României – 5.03.2014
Știința Bacău – Știința II Bacău ora 11.00 sala Brazi
Steaua București – Victoria București ora 14.00 sala Brazi
CS Universitar din Suceava – Potaissa Turda ora 17.00 sala Brazi
CS Caraș-Severin – HC Vaslui ora 20.00 sala Brazi
CSM Călărași – CSM București ora 14.00 sala Olimpia (direct Digi Sport)
Poli Timișoara – Dinamo București ora 16.00 sala Olimpia (direct Digi Sport)
HC Odorhei – HCM Baia Mare ora 18.00 sala Olimpia (direct Digi Sport)
HCM Constanța – Energia Târgu Jiu ora 20.00 sala Olimpia (direct Digi Sport)



Recomandări

Înscrieri la cea de-a doua ediție a Campionatului de șah rapid „Cupa Movileștilor” de la Palatul Dornelor din Vatra Dornei

Înscrieri la cea de-a doua ediție a Campionatului de șah rapid „Cupa Movileștilor” de la Palatul Dornelor din Vatra Dornei
Înscrieri la cea de-a doua ediție a Campionatului de șah rapid „Cupa Movileștilor” de la Palatul Dornelor din Vatra Dornei