Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a

Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a

Tocmai s-au încheiat cursurile Universității de Vară Merito, ediția a III-a, program de formare continuă, subsumat parteneriatului instituțional „Creștem comunitatea profesorilor valoroși” dintre Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Modulele propuse – MERITO – misiune, viziune, valori, oameni, Metode alternative de învățare – mentorat, tutoriat, coaching¸Cum ne raportăm la curriculum?, Reziliență emoțională și socială în pandemie, Memorandum pentru învățare permanent, Managementul carierei, planul de dezvoltare personal – au vizat dezvoltarea unor competențe complementare personale și profesionale, respectiv: competențe de aplicare a unor metode și tehnici de predare flexibile, inovative, eficiente; competențe privind metodologia învățării experiențiale; competențe de elaborare a unui plan de dezvoltare personală pe termen scurt/lung; competențe de informare și ierarhizare în termeni proprii a unor valori propuse/susținute/promovate de o comunitate ce susține performanța în educație.
În sesiunile de formare, desfășurate în Aula Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, profesori din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț și Bacău au experimentat învățarea colaborativă, au (re)inventat instrumente de învățare dintre cele mai creative, au împărtășit experiențe didactice și de reziliență socio-emoțională în perioada pandemică, s-au constituit în micro-comunități de practică, au făcut schimb de liste de lecturi neobligatorii și meritorii, ce pot reconfigura paradigma învățării autentice, cu bucurie și cu drag, au marcat un restart-motivație-și-inspirație.
Am învățat „să facem lecții cu aer”, să „construim” instrumente eficiente, interactive și creative de învățare din doar o coală de hârtie, să proiectăm secvențe didactice dintr-o „respirație cu inspirație”. Portofoliul sesiunilor de învățare experiențială numără acum peste 100 de metode și instrumente de învățare, peste 50 de principii și idei-resursă de reconfigurare a timpului petrecut împreună cu elevii noștri, peste 200 de titluri de cărți „bune de citit” de profesorii care învață mereu să fie fascinanți în „școli care învață”.
Ce cuprinde acum cutia cu gânduri de luat acasă? Zarul metacogniției, nodul învățării experiențiale, ruleta emoțiilor, matrioșka descoperirii, triunghiul axiologic, free-storming, cubul cu colțul sfărâmat, linia infinitului, cornetul cu provocări, comoara de pe lac, feedback-cards, solnița transdisciplinară, binoclul imaginației, capricii muzicale, surprize adorabile, cutia Eu, sfoara cu tricouri, coiful pentru ora de-a-ndoaselea, semaforul cuvintelor, manifestul verbelor, scrisoarea buclucașă, depozitul de visuri, fanioanele cunoașterii reciproce, ajutorul din hârtie.
Ne mărturisesc participanții că a fost un timp cu inspirație în fiecare respirație. Un timp în care am reconfirmat cu toții că învățarea necontenită e bucurie și dar. Un timp al voluntariatului pentru educație. De drag. Și cu încredințarea că fiecare copil al lumii merită să întâlnească, măcar în răstimpuri, profesori fascinanți.
Daniela Ceredeev, profesor Laureat MERITO – 2017, coordonator de program

Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a
Universitatea de Vară Merito, ediția a III-a

Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a