Clasament

Universitatea București, în topul celor mai bune 500 instituții de învățământ superior din lume

Universitatea din București este în topul celor mai bune 500 instituții de învățământ superior ale lumii, potrivit clasamentului alcătuit de compania Quacquarelli Symonds (QS)- instituție de sondare a pieței educaționale – în colaborare cu Times Higher Education Supplement.
Potrivit clasamentului, Universitatea București ocupă poziția 277 în ceea ce privește domeniul Arte și științe umaniste, 330-Știinte sociale , 336- Inginerie și Tehnologia Informației (IT), 427- Știința vieții și biomedicina și 447 Științele naturii, informează Biroul de presă al UIB.
Studiul evidențiază, de asemenea, că în universitate sunt instruiți 31.737 studenți, dintre care o pondere de 0,3 la sută o reprezintă studenții străini, media studenților care revin unui cadru didactic fiind de 49.
Între criteriile utilizate la alcătuirea clasamentului a fost și numărul aparițiilor în Thomson Scientific’s Essential Science Indicators, fiind vorba despre articolele publicate de către fiecare universitate în intervalul 2001-2006.
Topul general alcătuit de Quacquarelli Symonds, al celor mai bune 500 universități din lume, plasează pe primele locuri universitățile Harvard, Cambridge, Oxford, MIT și Yale.

Recomandări

Lucrările celor mai buni studenți ai facultăților de silvicultură din șapte centre universitare, prezentate și premiate la Vatra Dornei

”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură

USV se regăsește într-un prestigios clasament între primele 400 de universități din lume și ocupă locul 2 între instituțiile ierarhizate din România

Câteva plasări ale universităților românești în Clasamentul Times Higher Education (THE)  2025

USV își menține poziția și statutul de universitate de excelență pe plan european. Rămâne între cele mai performante 17 universități din România

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, între cele 13 universități din România incluse în QS World University Rankings 2025