Handbal, Challenge Cup

Universitatea are cel mai greu meci din istoria participărilor în Europa



Sucevenii sunt conștienți că vor avea un meci infernal, dar speră să facă o figură frumoasă
Sucevenii sunt conștienți că vor avea un meci infernal, dar speră să facă o figură frumoasă

Calificată pentru a treia oară în sferturile de finală ale Challenge Cup, din tot atâtea participări, echipa de handbal a Universității Suceava va încerca o calificare în penultimul act în fața celui mai dificil adversar pe care l-a întâlnit până acum în Europa, câștigătoarea competiției acum două sezoane, Sporting Lisabona. Meciul tur se va juca mâine la Suceava, în sala Liceului cu Program Sportiv, începând cu orele 11.00 și va fi transmis în direct de postul de televiziune TVR 2. Portughezii urmau să ajungă ieri după masă la București și aseară la Suceava, urmând ca azi să efectueze antrenamentul oficial la sala LPS, în jurul orelor 12.00. Elevii antrenorului Leonard Bibirig sunt conștienți că vor avea o misiune dificilă în fața unui adversar care merge foarte bine în campionat, miercuri seară remizând cu rivala Benfica, cea care a scos Târgu Jiul în acest sezon din cupele europene la o diferență de 15 goluri. Chiar dacă zilele trecute Acatrinei și Șoldănescu au avut probleme medicale, ieri aceștia s-au antrenat normal și astfel Leonard Bibirig va putea conta pe toți jucătorii din lot pe care i-a avut și la ultimele meciuri.
Studenții cred că vor fi două meciuri cu puține goluri
Handbaliștii suceveni au reușit să facă vizionări ale meciurilor jucate de portughezi și cred că în ambele întâlniri se vor marca puține goluri, deoarece și portughezii și Universitatea se apără foarte bine. Propus și acceptat în această săptămână în lotul lărgit al naționalei de seniori, portarul George Șelaru speră ca portughezii să fie obosiți după meciul de miercuri seară, dar în același timp este speriat puțin după remiza Sportingului cu Benfica, o echipa mult mai valoroasă.
„Sperăm să facem un meci cât mai bun și să câștigăm, mai ales că i-am văzut și îi cunoaștem destul de bine acum”, a explicat Șelaru.
Extrema Răzvan Gavriloaia recunoaște că Sporting e cel mai dificil adversar pe care-l întâlnește în Europa, dar în același timp crede că pentru astfel de meciuri, el și colegii săi se pregătesc și au ocazia să demonstreze de ce sunt în stare.
„Meciul de sâmbăta va fi unul extraordinar de greu, cu cel mai greu adversar pe care l-am întâlnit eu de când joc la Suceava în cupele europene. Cred că va fi un meci adevărat de handbal pentru care ne pregătim să arătăm de ce suntem în stare. Sperăm să reușim să ne punem în valoare atuurile și să câștigăm meciul de acasă, pentru că asta-i important”, a declarat extrema suceveană. Gavriloaia crede că valoarea adversarului poate fi văzută și prin prisma faptului că singurul român de la Lisabona, Mureșan, cel ce era titular la Constanța prinde doar rareori echipa la Sporting.
Silvian Amihăesi, la cel mai important meci din cariera sa de până acum
În vârstă de doar 22 de ani, pe care îi va împlini peste două săptămâni, conducătorul de joc Silvian Amihăesi crede că meciul cu Sporting este cel mai greu și mai important din cariera sa de până acum.
„ Este cel mai greu meci din cariera mea de sportiv și în același timp și cel mai important, având în vedere că e într-o competiție europeană. Ne-am pregătit bine pentru această confruntare și îmi doresc să facem o figură frumoasă. Astăzi o să facem o nouă vizionare și vom pune la punct toate problemele tactice pentru meci, iar sâmbătă vom vedea ce putem face. Cert este că au o echipă foarte bună, practică același joc în viteză ca și noi și sunt destul de agresivi, iar în plus sunt într-o formă excelentă”, a ținut să precizeze Amihăesi.
Aflat într-o creștere vizibilă pe care a demonstrat-o în acest campionat, extrema Alin Roșu a reușit 12 goluri pentru Universitatea în acest sezon al Challenge Cup.
„După părerea mea va fi un meci de care pe care, având în vedere că ei vin de pe drum și sunt obosiți. Îmi doresc ca energia pe care am acumulat-o la antrenamente să se vadă sâmbătă în teren și să ne ajute să trecem cu bine de dubla manșă”, a spus Roșu.
Returul dintre Universitatea Suceava și Sporting Lisabona va avea loc în Portugalia, pe 24 martie și va fi arbitrat de olandezii Peter Bol și Ed Van Eck, delagatul EHF fiind desemnat francezul Michel Caillet.