Echipa locală de handbal Universitatea Suceava a reușit sâmbătă seară să obțină cea de-a cincea victorie consecutivă, scor 32 – 26 cu Poli Timișoara și să urce pe poziția a patra în clasamentul Ligii Naționale, la un punct diferență de locul trei. Fără înfrângere în ultimele patru meciuri, Timișoara a venit la Suceava hotărâtă să plece acasă cu cele două puncte puse în joc, fapt ce s-a văzut în teren mai mult de o repriză. Începutul de joc a aparținut sucevenilor, care au condus pe tabelă, grație a patru goluri înscrise de Cristian Adomnicăi, dar nu s-au putut distanța la mai mult de trei goluri. Cu un Bogdan Pralea în formă foarte bună, Universitatea a condus cu 6 – 3, în minutul 7 și mai apoi cu 10 – 7, după 17 minute de joc. Pe fondul câtorva greșeli în atac ale studenților, oaspeții au recuperat diferența, egalând cu nouă minute înainte de pauză, scor 10 – 10. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au revenit și au intrat la vestiare cu două goluri în avantaj, 14 – 12, scor ce anunța o repriză secundă foarte dinamică.
Începutul reprizei a doua a aparținut timișorenilor lui Nedeljko Vuckovic, care au egalat din nou la 14 și mai apoi la 16, și pentru prima și ultima dată au reușit să conducă pe tabelă, scor 17 – 16. Încurajați de spectatorii veniți la sala LPS, sucevenii au reușit trei goluri consecutive, două dintre ele înscrise de Răzvan Gavriloaia și astfel Universitatea conducea din nou în minutul 42, scor 19 – 17. Mult mai proaspeți, universitarii au luat asalt poarta timișorenilor, dar s-au apărat și mult mai bine, un aport important avându-l portarul Pralea, fapt ce le-a permis să se distanțeze la șase goluri, asta chiar dacă au evoluat la un moment dat și în patru jucători la semicerc, scor final 32 – 26. Pentru Universitatea au reușit să înscrie, Gavriloaia (8 goluri), Adomnicăi (6), Mitrea (4), Bursuc, Chiruț și Acatrinei, câte trei goluri fiecare, în timp ce Dospinescu, Tcaciuc, Dediu, Șoldănescu și Grigorie, au marcat câte un gol fiecare. Pentru suceveni urmează un final de tur foarte greu, cu două meciuri în deplasare, joia și duminica viitoare, la Cluj și la Roman, cu Bacăul, iar în ultima etapă vor întâlni acasă UCM Reșița.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. UCM Reșița 10 8 1 1 328 253 17
2. HCM Constanța 9 8 0 1 281 208 16
3. Energia Pandurii Tg. Jiu 10 7 1 2 281 266 15
4. CS Universitatea Suceava 10 7 0 3 299 262 14
5. Steaua MFA București 9 6 1 2 286 232 13
6. Știința Dedeman Bacău 10 6 1 3 339 300 13
7. HC Odorhei 10 5 0 5 301 308 10
8. HC Minaur Baia Mare 10 4 1 5 249 247 9
9. Politehnica Timișoara 10 4 1 5 257 289 9
10. CSM Satu Mare 10 3 1 6 291 306 7
11. Universitatea Cluj 10 3 1 6 258 281 7
12. CSM Medgidia 10 2 0 8 265 347 4
13. Dinamo București 10 1 1 8 294 356 3
14. SCM Rom Cri Brașov 10 0 1 9 237 312 1