Handbal

Universitatea a terminat turneul de la Odorhei pe locul trei

Petru Ghervan: „A fost un ultim test înaintea începerii campionatului”
Petru Ghervan: „A fost un ultim test înaintea începerii campionatului”

Cu o săptămână înaintea startului în noul sezon al Ligii Naționale de Handbal, echipa Universitatea Suceava a bifat ultimele trei meciuri de pregătire într-un turneu la Odorhei, la care, pe lângă echipa gazdă, au mai participat formațiile Pandurii Târgu Jiu și CSM Satu Mare. După două zile în care s-au disputat șase partide, sucevenii au contabilizat o victorie și două înfrângeri.
În prima zi, vineri dimineață, Universitatea a pierdut în fața Pandurilor din Târgu Jiu, după un joc destul de echilibrat, cu o primă repriză în care studenții au controlat ostilitățile, dar au cedat pe finalul meciului, în partea a doua având și nu mai puțin de nouă eliminări de două minute, scor final 33 – 36.
Vineri seară, elevii antrenorului Leonard Bibirig au întâlnit echipa gazdă, HC Odorhei, într-un meci la fel de disputat ca și primul, unul în care sucevenii l-au pierdut tot pe final, după mai multe inexactități în joc, scor 23 – 27.
Sâmbătă, în ultima partidă a turneului, Universitatea s-a impus destul de lejer în fața celor de la CSM Satu Mare, echipă ce în primul meci a reușit să învingă gazdele de la HC Odorhei, scor 33 – 30.
Directorul tehnic al clubului universitar, Petru Ghervan, a menționat că acest ultim turneu a fost unul în care s-a urmărit găsirea unei formule de echipă pe fiecare post și nu rezultatele finale.
„A fost un ultim test înaintea începerii campionatului, în care nu am urmărit scorul și am făcut multe schimbări, tocmai pentru a vedea cum stăm pe posturi, dar și pentru a găsi o formulă potrivită cu care să începem campionatul. În cele trei meciuri, jucătorii noștri s-au descurcat destul de bine, mai ales cei care vin după perioade mai lungi de pauză, la care s-a observat o oarecare creștere. Am intrat în linie dreaptă cu pregătirea și de aceea în această săptămână vom pregăti cât mai bine debutul de campionat, în care vom avea trei etape într-o săptămână, cu două deplasări lungi și obositoare”, a declarat Petru Ghervan.
Vineri, lotul Universității va pleca la Oradea, acolo unde sâmbătă debutează în noul sezon al Ligii Naționale în compania CSM-ului din localitate. Miercuri, 8 septembrie, Universitatea va juca acasă cu CSM Satu Mare, iar sâmbătă 11 septembrie va evolua pe terenul celor de la Pandurii Târgu Jiu.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală