Handbal

Universitatea a rezistat cu brio 45 de minute, pe terenul medaliatei cu bronz Potaissa Turda



Universitatea a rezistat cu brio 45 de minute, pe terenul medaliatei cu bronz Potaissa Turda
Universitatea a rezistat cu brio 45 de minute, pe terenul medaliatei cu bronz Potaissa Turda

Aseară, în etapa cu numărul opt din Liga Națională de Handbal, Universitatea Suceava a cedat cu scorul de 28 – 33 pe terenul medaliatei cu bronz din sezonul trecut, Potaissa Turda. În ciuda scorului final, sucevenii au condus ostilitățile aproape 45 de minute, iar la pauză aveau un avantaj de trei goluri, scor 15 – 12. Chiar dacă au lipsit trei stâlpi ai apărării, Ioan Tcaciuc, Bogdan Șoldănescu și Sebastian Polocoșer, dar și portarul titular, Cristian Tcaciuc, Universitatea le-a dat mari bătăi de cap gazdelor, într-o primă repriză în care portarul Eduard Duman a avut cea mai bună evoluție de până acum, iar jocul studenților a mers aproape ca la carte, atât în apărare, cât și-n atac. Din păcate, în mai multe rânduri, arbitrii nu i-au lăsat pe suceveni să se desprindă la 6 și chiar mai multe goluri, prin decizii favorabile gazdelor, cu eliminări gratuite în tabăra universitară, dar și o clemență exagerată în ultimele faze din prima repriză, când Florin Ciubotariu a fost aruncat în spaliere de sârbul Vasic, care l-a lovit cu pumnul în față, intenționat.
În partea a doua, Universitatea a rezistat până-n minutul 38, când a fost egalată pentru prima dată, iar mai apoi, în ultimele 12 minute, gazdele s-au distanțat la patru goluri, diferență ce a ținut până-n minutul 52. Din păcate, studenții n-au mai găsit calea spre gol, din cauza unei bănci scurte, dar jucătorii ce-au intrat în teren și-au făcut datoria, mai mult decât se așteptau gazdele, ce au avut emoții mari până pe final de joc.
„Echipa noastră a făcut o primă repriză foarte bună, în care puteam să ne ducem la 6 sau 8 goluri, dar din păcate am fost opriți de arbitri. În partea a doua am fost lângă ei destul de mult timp, dar am primit eliminări când nu trebuia, iar jucătorii au fost mai obosiți și merită toată aprecierea c-au luptat aproape un meci întreg, făcând ambele faze. Burlacu a făcut un meci foarte bun după două antrenamente în 3 săptămâni. Turda a demonstrat că este o echipă puternică, chiar și ajutată de arbitri, într-un joc în care am greșit și noi destul de mult, dar ne-am bătut de la egal la egal cu medaliata cu bronz”, a explicat antrenorul Adrian Chiruț.
Etapa a 8-a
Steaua București – CS Politehnica Iași 44 – 36
Dinamo București – Politehnica Timișoara 23 – 26
Potaissa Turda – CSU Suceava 33 – 28
CSM Făgăraș – HC Vaslui 27 – 24
Minaur Baia Mare – Dunărea Călărași 25 – 22
HC Odorhei – AHC Dobrogea Sud 25 – 25
CSM Focșani 2007 – CSM București (vineri, ora 18.30)
Clasament
1. CSA Steaua București 8 6 1 1 218 192 19
2. Dinamo București 8 6 0 2 227 203 18
3. AHC Potaissa Turda 8 5 0 3 227 200 15
4. HCM Minaur Baia Mare 8 5 0 3 206 202 15
5. SCM Politehnica Timișoara 8 4 2 2 214 182 14
6. HC Odorhei 8 4 2 2 216 197 14
7. AHC Dunărea Călărași 8 4 1 3 198 201 13
8. CSM București 7 4 0 3 189 183 12
9. HC Dobrogea Sud Constanța 8 3 2 3 197 197 11
10. HC Vaslui 8 3 0 5 201 231 9
11. CSM Focșani 7 2 1 4 157 172 7
12. CSU Suceava 8 2 1 5 208 225 7
13. CSM Făgăraș 8 2 0 6 199 226 6
14. Politehnica Iași 8 0 0 8 220 266 0



Recomandări